Business Hi-Tech

Cea mai mare finanţare din IT pentru un start-up din România: 30 mil. $ de la Accel Partners. Daniel Dines, CEO al UiPath: Acum 2 ani eram 10 oameni într-un mic apartament. Acum ne batem cu giganţii din inteligenţa artificială

Cea mai mare finanţare din IT pentru un start-up din...

Autor: Ştefan Stan, Adrian Seceleanu

28.04.2017, 00:07 6514

UiPath, o companie fon­dată în Bucureşti în 2015 de românii Daniel Dines şi Marius Tîrcă, care între timp şi-a mutat sediul central la New York şi se pregăteşte să deschidă birouri la Tokio, a semnat cea mai mare finanţare obţinută până acum de un start-up de tehnologie din România - 30 de milioane de dolari de la Accel Partners - primul fond de investiţii din lume care a pariat pe Facebook în urmă cu 12 ani.

UiPath a reuşit să obţină cei 30 de milioane de dolari nu doar pentru că activează în cea mai în vogă tehnologie la nivel global - dezvoltarea de roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii, ci şi pentru că deţine propria tehnologie, ceea ce o plasează în rândul celor mai mari trei jucători din lume din acest segment al inteligenţei artificiale, a declarat la ZF Live Daniel Dines, fondator şi CEO.

„Noi suntem promotori absoluţi ai acestor noi tehnologii. Toţi analiştii mari ne consideră în top 3 în industrie. Suntem oamenii care au împins tehnologia, suntem printre cei care au participat la dezvoltarea unei industrii de la început. (…) La un moment dat giganţii mondiali nu văd, sunt orbi, nu văd un domeniu, iar o firmă mică, care este agilă, începe. Noi suntem într-un moment în care chiar dacă IBM începe să dezvolte un software mâine, suntem la o mărime a echipei în care ne putem bate cu giganţii. Cheia noastră a fost în primul rând focusul pe tehnologie. Nu ne-am uitat la profit“, a menţionat Dines în ediţia specială a ZF Live, care a fost transmisă live la câteva minute după ce anunţul a devenit public la nivel global.

Evoluţia din această industrie este spectaculoasă, iar creşterile sunt la fel, a explicat Dines. „Am avut în ultimii 2 ani o creştere excepţională. În urmă cu doi ani eram zece oameni într-un apartament mic din Bucureşti. Acum avem peste 150 de angajaţi, global. Avem birouri fizice În Londra, Bucureşti, India, Singapore şi urmează să deschidem în Hong Kong şi Tokio. Cifra de afaceri a crescut în ultimul an de 6 ori. Vorbim e o cifră de afaceri între 10 şi 50 milioane de dolari“. Cheia pentru a obţine asemenea creşteri, dar şi pentru a avea acces la asemenea finanţări este să ai tehnologiile proprii. „România e cunoscută ca o destinaţie de outsourcing. E mai uşor de făcut outsourcing decât să dezvolţi propria tehnologie. E o diferenţă între o viziune pe termen scurt şi una pe termen lung. Dacă vrei să te dezvolţi pe o piaţă globală, trebuie să dezvolţi propria tehnologie. Iar pentru aceasta trebuie să înduri la început, e nevoie de o viziune pe termen lung. Noi am avut „norocul“ să dezvoltăm o tehnologie de dragul ei. Ea este axată pe o ramură din inteligenţa artificială numită computer vision. Pornind de la această tehnologie, am ajuns să o aplicăm la procesele de business. Industria de soft din România, în momentul în care vrea să dezvolte tehnologie, copiază nişte tehnologii, chiar şi industria de antivirus românească, care a fost cea mai de succes. Noi suntem acum primii într-o mare industrie, suntem promotori absoluţi. (…) Noi am dezvoltat o tehnologie care auto­ma­tizează procesele umane în ceea ce priveşte utilizarea altor soft-uri.

Dacă cineva vrea să plătească o fac­tură, şi în cursul acestui proces citeşte fac­tura din e-mail, o descarcă, o citeşte într-un reader şi copiază datele de pe fac­tu­ră în soft-ul bancar, aceştia sunt paşi repe­titivi. Robotul nostru este capabil, odată ce i s-au descris aceşti paşi, vizual şi prie­te­nos, să replice acest proces, fără erori, mai rapid decât un om, şi mult mai ieftin.

Noi nu am ţintit piaţa românească, 30% dintre clienţii noştri sunt din SUA, 40% din Europa şi restul sunt în Asia. Noi avem clienţi în principal firme foarte mari din domeniul bancar, servicii financiare, asigurări şi din producţie. Multe dintre ele nu ne permitem să le numim, dar două dintre firmele din top 10 Fortune global sunt clientele noastre.“

 

Ce a mai declarat la ZF Live Daniel Dines:

♦ A fost un moment interesant când mi-am dat seama că este nevoie de aşa ceva, în urmă cu aproximativ 3 ani, când am primit un telefon de la o companie indiană. Ei au spus că s-au uitat la tehnologia noastră şi că ar putea să o aplice la un proiect mare, de automatizare de proces de supply chain. Era un centru de 800 de oamnei. Ei foloseau un competitor mare de-al nostru. Ei ne-au descoperit pe noi. A fost un moment important, pentru că trebuie să poţi să înţelegi direcţia în care se duce o industrie şi să poţi să acţionezi foarte repede. Am trimis atunci trei oameni din cei 10 în India, au stat 3 luni, au făcut un prototip cu tehnologia noastră, cu care am bătut tehnologia acelui competitor. Şi atunci am realizat că e un business foarte mare. Dacă ai o strategie bună, restul este execuţie.

♦ Toată lumea vorbeşte despre maşini care se pot conduce singure. Înăuntru este un robot software, care trimite comenzi direct la computerul de bord al maşinii. Acel computer primeşte o hartă şi un traseu. Inteligenţa este în a urmări traseul. La fel şi roboţii noştri. Ei primesc ceea ce se numeşte o hartă a proceselor, un set de instrucţiuni, iar apoi urmează acel set procedând ca un om: ştie să aştepte, să încarce, să verifice etc. 

♦ Am avut noroc să avem o echipă foarte bună, care a stat împreună mulţi ani. Pentru noi echipa e mai valoroasă decât tehnologia în sine. Softul nostru este gratis pentru firmele care au cifre de afaceri de sub 1 mil. euro. Clienţii noştri sunt giganţii din industrie, primele 1.000 de companii din lume. Procesul nostru de vânzare este complex, se numeşte top-down, trebuie să ajungem la cel mai sus din companie să îl convingem că tehnologia noastră este bună, dar în acelaşi timp este nevoie de mulţi oameni care să cunoască software-ul nostru.

♦  Noi dăm gratis softul pentru a creşte sute de mii de programatori care să fie capabili să folosească tehnologia noastră. Avem peste 10.000 de oameni activi pe forumurile noastre. Avem o academie care este gratis, se pot certifica gratis online.

♦ Avem intern o divizie juridică şi lucrăm cu mulţi avocaţi români, americani, din Singapore etc. Noi am fost mereu pe un cash flow pozitiv, chiar şi cu toate investiţiile pe care le-am făcut. Noi avem nevoie de cei mai buni ingineri pe care i-am găsit în România. Vom avea una şi în India şi una în New York. În România ţinta noastră este să angajăm cei mai buni ingineri software din România. 

♦ Trebuie să extindem echipa noastră de vânzări, care probabil va ajunge anul acesta la 100 de oameni, în special în America.

♦ Suntem ca o rachetă care tremură din toate încheieturile. Pentru a putea să rezistăm, avem foarte puţine niveluri de ierarhie. Avem un singur nivel de management într-o companie cu 150 de oameni. Asta înseamnă să ai încredere în oameni, să îi laşi să greşească, dar să nu facă greşeli capitale. Suntem deschişi să luăm un om pe poziţia de COO (director operaţional), care să organizeze operaţiunile noastre de vânzări şi delivery.

♦ Automatizarea este un lucru vechi, ca istoria omenirii. A început cu agricultura, industrie etc. Nu este un fenomen care să poată fi oprit. Cred că tehnologia de inteligenţă artificială care se dezvoltă astăzi va avea un ciclu de 10 ani până când o vom vedea răspândită în practicile de business.

♦ Trebuie să facem o distincţie între ideea de învăţat a unui om şi cea a unei maşini. Maşina astăzi nu e capabilă să facă deducţii logice. Machine learning a început din momentul în care au apărut telefoanele mobile şi reţelele sociale, şi oamenii au început să trimită multe poze către reţelele sociale.

 

Românca Luciana Lixandru, partenerul de la Accel care a condus tranzacţia de la biroul din Londra: Soluţia UiPath poate funcţiona foarte bine în industriile intens reglementate

♦ Soluţia software dezvoltată de UiPath are un mare avantaj în raport cu oamenii - faptul că urmează de aceeaşi dată aceleaşi proceduri şi respectă de fiecare dată regulile fără să obosească, fără să greşească şi fără să sară niciun pas, astfel că aceasta poate fi utilizată de companiile care funcţionează în industrii intens reglementate, a spus Luciana Lixandru, partenerul de la biroul din Londra al Accel Partners care a condus tranzacţia.

♦ „Din perspectiva respectării reglementărilor implementarea UiPath nu ridică probleme, ci din contră, are sens pentru că software-ul va înregistra fiecare pas pe care îl face, astfel că oricând poţi să te uiţi în urmă să realizezi un audit asupra a ceea ce s-a întâmplat. Acest lucru înseamnă că soluţia poate funcţiona bine în companii care activează în industrii cu un grad ridicat de reglementare cum sunt industria financiară, de sănătate şi a asigurărilor”, a menţionat Luciana Lixandru.

♦ Lixandru, care lucrează din anul 2012 la Londra pentru fondul de investiţii Accel, a fost promovată la începutul acestui an ca partener la divizia din Marea Britanie, poziţie din care se ocupă de finanţările pentru companiile care activează în segmentele de software, marketplace şi consumer internet. În perioada în care a lucrat pentru Accel, Luciana Lixandru a jucat un rol-cheie în investiţiile fondului în platforma de comandă de mâncare online Deliveroo, în casa de licitaţii online Catawiki şi în site-ul de anunţuri Wallapop. Ea a condus de asemenea investiţia în Selency, un marketplace pentru mobilă şi decoraţiuni second-hand.

♦ Conform datelor comunicate de Accel, românca a lucrat şi cu echipa site-ului de anunţuri Avito din Rusia, care a fost achiziţionat de Naspers în 2015 pentru 2,7 mld. dolari.

Luciana Lixandru a absolvit economie şi matematică la Universitatea Georgetown şi a lucrat anterior în Londra şi New York pentru Morgan Stanley. În echipa din Londra a fondului Accel mai lucrează şi românul Andrei Braşoveanu.