Business Hi-Tech

Comisia Federală de Comerţ din SUA aplică oficial o amendă record de 5 miliarde de dolari pentru gigantul Facebook

Comisia Federală de Comerţ din SUA aplică oficial o...

Autor: Alex Ciutacu

24.07.2019, 17:09 23809

Comisia Federală de Comerţ din SUA (FTC) a anunţat oficial o amendă de 5 miliarde de dolari pentru gigantul american Facebook, reprezentând o înţelegere legală după ce autoritatea a lansat o investigaţie asupra politicilor de privacy ale companiei, potrivit CNBC.

Acţiunile gigantului american erau în scădere miercuri la ora 17.00 cu 1,3%, şi se tranzacţionau pe Nasdaq la valoarea de 199 dolari, la o capitalizare de piaţă de circa 570,5 miliarde dolari.

Amenda este cea mai mare pe care FTC a aplicat-o vreodată unei companii de tehnologie. Până acum recordul era deţinut de Google care a primit în 2012 o amendă de 22,5 milioane dolari pentru practicile cu privire la privacy.

Sancţiunea de 5 miliarde dolari împotriva Facebook reprezintă aproximativ 9% din veniturile companiei pe anul 2018.

FTC a început să investigheze Facebook în martie 2018 după scandalul Cambridge Analytica care a afectat 87 milioane de utilizatori ai Facebook. Agenţia voia atunci să vadă dacă Facebook a încălcat termenii unei înţelegeri anterioare – prin care compania era forţată să le ofere utilizatorilor indicaţii clare atunci când datele lor sunt împărţite cu terţi.

În acelaşi timp, Autoritatea de Supraveghere Financiară din SUA (SEC) a anunţat miercuri încă o amendă de 100 milioane dolari pentru compania Facebook, pe fondul unor acuzaţii conform cărora Facebook a transmis date înşelătoare referitor la modul în care gestionează datele utilizatorilor.

FTC i-a ordonat companiei să îşi creeze un comitet independent de privacy în board-ul de directori pentru a elimina „controlul nestingherit” al lui Mark Zuckerberg asupra regulilor de privacy.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO