Business Hi-Tech

Cosmo Consult: Încheiem 2020 cu afaceri de 2,5 mil. euro. Anul acesta a fost despre schimbare şi adaptare

Mihai Madussi, managing director în cadrul COSMO CONSULT România: Accelerarea digitalizării este cuvântul care descrie cel mai bine proiectele de investiţie din timpul pandemiei. Cred că mediul românesc de afaceri a înţeles că nu poţi continua fără a investi în tehnologie, aceasta fiind sursa beneficiilor pe termen lung.

Mihai Madussi, managing director în cadrul COSMO CONSULT România: Accelerarea digitalizării este cuvântul care descrie cel mai bine proiectele de investiţie din timpul pandemiei. Cred că mediul românesc de afaceri a înţeles că nu poţi continua fără a investi în tehnologie, aceasta fiind sursa beneficiilor pe termen lung.

Autor: Ioana Nita

23.12.2020, 11:33 160

„Anul acesta am avut proiecte noi pentru clienţi din industria auto, servicii de pariuri, industria feroviară.“

COSMO CONSULT România, subsidiara locală a grupului german cu acelaşi nume, specializat în implementarea de soluţii software de business, a înregistrat în primele zece luni din 2020 venituri de 2 milioane euro, estimările pentru întreg anul fiind de 2,5 milioane euro, în creştere uşoară faţă de 2019, când businessul s-a situat la 2,4 milioane euro. Compania s-a adaptat la noul context de piaţă, diversificându-şi portofoliul cu noi soluţii şi tehnologii.

„Am bugetat o creştere de două cifre pentru anul acesta, însă deocamdată suntem încă la o cifră. Evident, situaţia economică şi-a spus cuvântul şi în ceea ce ne priveşte. Evoluţia businessului de anul acesta se bazează pe creşterea calităţii serviciilor”, a declarat pentru ZF Mihai Madussi, managing director în cadrul Cosmo Consult România. Compania, axată pe implementarea soluţiilor software de business precum ERP (Enterprise Resource Planning), CRM (Customer Relationship Management) şi BI (Business Intelligence), dar şi a altor soluţii comple­mentare de business create de Microsoft, şi-a adaptat anul acesta portofoliul cu noi produse ale gigantului american.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO