Business Hi-Tech

Cosmote si Mediafax au lansat un serviciu de alerte din sport

Cosmote si Mediafax au lansat un serviciu de alerte din sport
21.09.2007, 17:21 14

Operatorul de telefonie mobila Cosmote Romania si agentia Mediafax au lansat un nou serviciu, de alerte din sport, prin care utilizatorii i-mode se pot abona pentru a primi direct pe telefonul mobil informatii in timp real despre competitiile sportive. Din luna septembrie, utilizatorii serviciului i-mode oferit de Cosmote au posibilitatea de a se abona la una sau mai multe din cele 18 alerte sportive puse la dispozitie de Mediafax, costul unui abonament fiind de 0,5 euro pe luna. Cele 18 categorii includ alerte pentru echipele Steaua, Dinamo, Rapid, U Cluj, Poli Timisoara, U Craiova, dar exista si alerte care includ informatii despre toate celelalte echipe din Liga 1, sau pentru echipa nationala, Cupa Romaniei, alerte pentru fotbalul extern, respectiv din Italia, Anglia, Spania, UEFA, Liga Campionilor, precum si din alte sporturi, respectiv Formula 1, baschet, handbal, rugbi si atletism. Mediafax, cel mai mare furnizor roman de informatie generala si de business, produce si integreaza continutul site-ului de sport inclus in portalul i-mode de la lansarea acestui serviciu pe piata din Romania, in mai 2007. Utilizatorii portalului i-mode au acces direct de pe telefonul mobil la stiri, rezultate, clasamente, declaratii, comentarii si interviuri cu personalitati din sport.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO