Business Hi-Tech

Deputatul PNL Sabin Sărmaş anunţă după o întâlnire la Palatul Parlamentului cu o “delegaţie Apple” că gigantul american “intenţionează să-şi extindă operaţiunile” locale. Nu există promisiuni ci doar “speranţe” că “în timp” ar putea exista un centru R&D

Primire “americană” pentru “delegaţia Apple”: pe masa din biroul lui Sabin Sărmaş din Palatul Parlamentului ies în evidenţă 7 sticle de Coca Cola.

Primire “americană” pentru “delegaţia Apple”: pe masa din biroul lui Sabin Sărmaş din Palatul Parlamentului ies în evidenţă 7 sticle de Coca Cola.

05.05.2022, 21:19 203

Gigantul american Apple, care are în prezent în România doar o firmă cu doi angajaţi - Apple Sales România SRL prin care trece o parte infimă din businessul local al companiei, ar avea în plan să-şi extindă operaţiunile locale, a scris pe reţeaua socială de business LinkedIN politicianul PNL Sabin Sărmaş, care este şi preşedintele Comisiei pentru IT din Camera Deputaţilor, după o întâlnire cu reprezentanţi ai firmei americane, la care au participat şi noul ministru PNL al digitalizării Sebastian Burduja şi Dan Cîmpean, şeful Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).

“Am început ziua cu o întâlnire cu membrii delegaţiei Apple, o discuţie optimistă şi cu multe perspective pentru România. Împreună cu ministrul Cercetării, inovării şi digitalizării, Sebastian Burduja, şi cu Dan Cimpean, directorul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, le-am prezentat suficiente argumente pentru care România are un potenţial uriaş să devină un partener strategic al oricărui “tech giant” ca Apple, dar o să mă rezum aici doar la două dintre ele:  dispunem de cea mai importantă resursă la nivel mondial - resursa umană specializată. Probabil este motivul pentru care Apple are un birou în România de mai bine de trei ani şi intenţionează să se extindă. Ne bazăm, în viitor, pe Apple pentru creşterea nivelului de expertiză digitală in România. Poate aşa vom putea spera şi că ţara noastră va inaugura, în timp, un Centru de cercetare - dezvoltare, aşa cum găsim în Marea Britanie, Germania, Israel şi Franţa”, a scris Sărmaş.
El nu a precizat ce funcţii ocupă în cadrul Apple membrii “delegaţiei” companiei americane. Sărmaş a susţinut că toţi participanţii la discuţie, inclusiv cei care reprezintă Apple, ar fi agreat că România “pate fi un actor important la nivel european, contextul ne ajută. Pentru asta trebuie să lucrăm împreună la programe educaţionale care să acopere tot spectrul de skill-uri digitale şi să creăm mai multe oportunităţi pentru întreprinderile mici şi mijlocii.”
Din imagini reise că întâlnirea cu “delegaţia Apple” a avut loc în biroul lui Sabin Sărmaş din cadrul Palatului Parlamentului.
Apple Sales, firma deschisă direct de Apple pe plan local în urmă cu câţiva ani, a raportat pentru 2020 afaceri de 32,9 mil. lei, mai mari cu 1.683% faţă de anul anterior, o cifră infimă în raport cu adevăratul business al companiei pe plan local. Apple nu a oferit detalii niciodată despre motivele care au determinat deschiderea companiei din România sau despre businessul care este desfăşurat prin firmă.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO