Importatorul şi distribuitorul de produse şi accesorii electronice Vitacom Electronics din Cluj-Napoca, controlat de antreprenorul Vasile Andrei Vita, a înregistrat în 2017 un profit net de 2,1 mil. lei (0,45 mil. euro), dublu faţă de cel înregistrat în anul precedent, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Marja de profit net cu care a lucrat compania în 2017 a fost astfel de 4,2% din venituri. Cifra de afaceri a companiei a urcat cu 14,4% la 48,6 mil. lei (10,6 mil. euro). Numărul mediu de angajaţi al companiei a fost de 80 de persoane, în creştere cu 2 persoane faţă de anul anterior.