Business Hi-Tech

eMAG uniformizează taxele pentru livrările prin easybox

eMAG uniformizează taxele pentru livrările prin easybox
04.05.2022, 00:00 258

eMAG, liderul pieţei locale comerţ electronic, a decis să uniformizeze nivelul taxelor pentru livrările către reţeaua sa de dulapuri, denumită easybox, la nivelul de 10 lei pe comandă, conform companiei.

„Clienţii de oriunde din ţară vor achita aceeaşi taxă de livrare de 9,99 lei pe comandă pentru produsele eligibile, fie că o plasează la eMAG sau la un seller din marketplace. Pentru orice comandă plasată de la seller pe eMAG, clienţii vor achita o taxă fixă de 9,99 de lei pe comandă. În cazul în care un client plasează o comandă care conţine produse de la mai mulţi selleri, această taxă se va aplica pentru fiecare seller în parte. Serviciul rămâne gratuit pentru clienţii care au un abonament Genius, pentru produsele cu marcajul Genius“, conform companiei.

„Oferirea acestui serviciu de către eMAG şi pentru comenzile plasate la selleri vine şi cu economii la bugetele clienţilor, care acum vor achita o taxă de livrare, în medie, cu 25% mai mică pentru fiecare comandă pe care o efectuează în marketplace“, a declarat Stejara Pircan, senior VP, eMAG. Reţeaua easybox a ajuns la 2.700 de unităţi. Pe de altă parte, serviciul Genius a ajuns la peste 340.000 de clienţi activi. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO