♦ „Grupul Tomşa“ le-a transmis autorităţilor că „având în vedere situaţia curentă a TKRM“ tranzacţia ar trebui finalizată „cât mai repede cu putinţă“.
Grupul de investitori condus de antreprenorul Adrian Tomşa, cunoscut în principal pentru businessul Clever Media Network (CMN), le-a transmis autorităţilor că poate acoperi din fonduri proprii un procent de 20 până la 45% din valoarea tranzacţiei de achiziţie de la gigantul german Deutsche Telekom a operatorului de telefonie mobilă Telekom România Mobile (TKRM), restul sumei urmând să fie acoperit prin atragerea de finanţări, au declarat pentru ZF surse din industrie, familiare cu acest proces, care nu sunt însă autorizate să discute public aceste date.
„«Grupul Tomşa» a notificat autorităţile că plata preţului de achiziţie aferent tranzacţiei se va efectua după cum urmează: o sumă echivalentă cu 20 până la 45% din preţul final de achiziţie va fi achitată din fonduri proprii ale acţionarilor Quantum Projects iar restul de preţ va fi achitat prin contractarea unei finanţări de la una sau mai multe bănci comerciale stabilite în România“, conform surselor ZF.
„Grupul Tomşa“ nu a oferit în dosarul trimis autorităţilor informaţii despre ceilalţi investitori implicaţi în operaţiunea de preluare a Telekom România Mobile şi nici despre entităţile cu care se discută finanţarea, ci doar nişte date generice. „Documentul menţionează că „Grupul Tomşa“ este deja în discuţii cu diverse bănci comerciale cu renume şi tradiţie pe piaţa financiar-bancară din România, pentru obţinerea restului de finanţare necesară (cum ar fi CEC Bank SA, Banca Comercială Română etc.)“. Sursa ZF notează că documentul nu arată că „Grupul Tomşa“ discută cu BCR sau CEC Bank ci cu bănci „precum“ cele două instituţii bancare menţionate.
Documentul mai arată că „Grupul Tomşa“ se angajează să „nu contracteze împrumuturi bancare de la fonduri de investiţii“ şi nici să semneze tranzacţii de finanţare care să implice sau să conducă la „un control direct şi/sau indirect sau la drepturi de veto asupra Telekom din partea unor terţi.“