Business Hi-Tech

Exportul de software: 111 mil. euro in 2003

21.11.2003, 00:00 23

Romania ar putea deveni, in anii urmatori, principalul furnizor din Europa de Est in domeniul externalizarii de software, in conditiile in care in prezent circa 90% din exporturile sale de profil sint realizate in acest mod, apreciaza Eugen Preotu, consilier in Ministerul comunicatiilor.
"Exista un orizont de sapte-zece ani in care Romania va avea aceasta sansa, avantajele sale fiind multilingvismul, nivelul educational ridicat si faptul ca in ultima vreme costurile de outsourcing sint in crestere in India", a precizat Preotu.
El a aratat ca exporturile romanesti de software inregistreaza un ritm anual de crestere de aproximativ 40%, analistii straini apreciind ca piata romaneasca este deja un puternic competitor al Indiei.
Din totalul exporturilor de profil, 75% au ca destinatie Uniunea Europeana si, in special, Franta, Germania, Marea Britanie, Italia si Olanda. Potrivit unor observatori britanici, citati de Preotu, valoarea exporturilor romanesti de software va ajunge, in acest an, la 78 milioane de lire sterline ( aproximativ 111 mil. euro).
Consilierul Ministerului comunicatiilor a apreciat ca utilizarea serviciilor de outsourcing sau de externalizare poate reduce cu 30% costurile operationale ale companiei beneficiare.
In opinia lui Marian Popa, presedintele companiei Paqua Business Equilibrium, motivele care ar putea determina o firma sa apeleze la servicii de externalizare sint reducerea sau controlul unor cheltuieli operationale fixe, cresterea concentrarii asupra activitatii de baza, precum si accesul la capabilitati si specializari de calitate.
De asemenea, in cazul in care o companie apeleaza la astfel de servicii, isi elibereaza resurse interne pentru alte scopuri, isi disponibilizeaza unele fonduri de capital si isi reduce sau difuzeaza riscurile.
Outsourcingul in domeniul tehnologiei informatiei a cunoscut printre cele mai mari rate de crestere in lume in ultimii ani, aceasta operatiune putindu-se realiza prin subcontractori, pe proiecte sau pentru servicii, a mai spus Popa.




Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO