Business Hi-Tech

Fashion Days vede piaţa de retail online de haine la 140 mil. euro în acest an, plus 30%

Înainte de a fi recrutată de Fashion Days, în iulie 2013, Camelia Ganga a lucrat pentru companiile Băneasa Developments şi Ikea

Înainte de a fi recrutată de Fashion Days, în iulie 2013, Camelia Ganga a lucrat pentru companiile Băneasa Developments şi Ikea

Autor: Adrian Seceleanu

11.08.2014, 20:23 1071

Retailul online de fashion (îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii) va înregistra în acest an în România o creştere de 30-35% până la valoarea de 140 de milioane de euro, în special pe fondul expansiunii pe internet a companiilor care aveau doar magazine clasice, a declarat pentru ZF Camelia Gangă, brand manager al Fashion Days, unul dintre cele mai mari magazine online de profil active pe piaţa locală.

„Estimăm o creştere de 30-35% a comerţului online pe segmentul de fashion în 2014 comparativ cu 2013. Aceasta va fi generată în special de strategia marilor retaileri clasici de a migra către vânzările multi-channel online. Unul dintre cele mai mari grupuri de fashion a făcut deja această mişcare şi ne aşteptăm să vedem până la finalul anului şi alte intrări importante. Astfel, retailul online de fashion va înregistra vânzări de aproximativ 140 de milioane de euro în acest an“, a estimat Gangă.

Potrivit unor estimări anterioare ale eMag, piaţa locală de fashion atinge o valoare totală de aproximativ 4 mld. euro pe an.

Fashion Days, înfiinţat în 2009 de antreprenori elveţieni, are afaceri în mai multe ţări din regiune, iar din decembrie 2011 este parte a grupului Naspers din Africa de Sud, care mai controlează în România companii precum eMag - cel mai mare magazin online, sau PayU, cel mai mare integrator de plăţi online de pe piaţa locală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO