Business Hi-Tech

FGO, platformă complexă de facturare online, şi-a dublat numărul abonaţilor noi înregistraţi în ultimele două luni. „Pe baza trendului din ultimele trei luni, estimăm că în 2024 vom depăşi 200.000 de companii care vor folosi platforma”

Valeriu Filip, fondator al FGO.

Valeriu Filip, fondator al FGO.

Autor: Alexandra Cepăreanu

07.12.2023, 13:51 204

FGO, platformă complexă de facturare online, dezvoltată de compania locală i-Tom Solutions, şi-a dublat numărul de abonaţi noi înregistraţi în ultimele două luni din acest an pe fondul introducerii obligativităţii e-Factura, de la 1 ianuarie 2024, pentru toate relaţiile comerciale de tip B2B, au transmis reprezentanţii companiei printr-un comunicat. În perioada următoare, iTom Solutions se aşteaptă la o nouă dublare a numărului de abonaţi şi o creştere de până la 60% a numărului de facturi emise.

„Am pregătit platforma pentru dublarea numărului de utilizatori în următoarele trei luni. Modelul freemium pe care îl utilizăm a adus, până în prezent, un număr de 105.000 de utilizatori  care folosesc serviciile de facturare simplă şi evidenţa încasărilor, respectiv sincronizarea automată cu contabilitatea SAGA. Pe baza trendului din ultimele trei luni, estimăm că în 2024 vom depăşi 200.000 de companii care vor folosi platforma”, a spus Valeriu Filip, fondator al FGO.

Potrivit sursei citate, peste 50% dintre abonaţii înrolaţi anul acesta pe platforma FGO provin din comerţ, sănătate, construcţii, design, fotografie, traduceri, servicii TIC, transporturi şi contabilitate. Bucureştiul şi judeţul Ilfov concentrează peste 30% dintre facturile emise în platforma FGO. De asemenea, judeţele Cluj, Braşov, Bihor, Timiş, Constanţa şi Prahova cumulează împreună 30% din volumul total, iar celelalte 34 de judeţe adună doar 40% din volumul de facturare de la nivel naţional.

În ceea ce priveşte numărul de facturi emise, estimările pentru următoarele trei luni vizează o creştere între 30 şi 60% a acestora, existând posibilitatea ca nu toţi antreprenorii să respecte chiar de la 1 ianuarie termenul de cinci zile pentru transmiterea facturilor către ANAF, au mai transmis reprezentanţii FGO.

„De la 1 ianuarie, toate firmele vor fi nevoite să folosească e-Factura, fiind obligatorie nu doar pentru facturile emise către persoane juridice, ci şi pentru e-Facturile primite de la furnizori. FGO automatizează complet integrarea cu e-Factura. Odată conectat contul SPV în FGO, utilizatorul poate activa trimiterea automată a e-Facturilor în SPV, la intervalul dorit după emitere. Astfel, e-Facturile se vor transmite în SPV fără altă acţiune din partea utilizatorului. Atunci când nu reuşeşte încărcarea unei e-Facturi la ANAF, FGO reîncearcă automat încărcarea acesteia. Mai exact, insistăm de 150 de ori. Astfel, avem o rată de succes de 100%, indiferent de indisponibilitatea temporară a serverului ANAF. Tot în contul FGO se găsesc şi statusul, recipisa de la ANAF, precum şi e-Facturile primite de la furnizori", a explicat Valeriu Filip.

În prima etapă a acestui proces de introducere a obligativităţii e-factura, lansat în 2022 şi care a vizat tranzacţiile cu risc fiscal ridicat  şi plăţile către stat, un număr de 10.000 de instituţii publice au fost facturate prin sistemul FGO, arată sursa citată anterior.

„Orice abonament plătit FGO oferă acces la automatizarea completă a e-Facturii, iar preţurile încep de la 15 lei/lună.”

Platforma FGO a fost lansată de i-Tom Solutions la 1 ianuarie 2017, fiind dezvoltată în parteneriat cu SAGA Software, unul dintre cele mai utilizate programe de contabilitate din România, cu scopul eficientizării şi automatizării comunicării între antreprenor şi contabil.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO