♦ „Prioritatea cu care am intrat în 2023 este creşterea echipei. Ne propunem să o dezvoltăm cu minimum 20%.“
Compania românească Optima, care dezvoltă şi furnizează soluţii şi servicii software, şi-a crescut cifra de afaceri cu peste 48% la finalul anului 2022, atingând astfel pragul de 4 milioane de euro. Creşterea înregistrată de compania românească pe parcursul anului 2022 s-a bazat pe dezvoltarea portofoliului de clienţi şi de proiecte, a spus pentru ZF Gabriel Chiva, managing partner al Optima.
„2022 a fost foarte clar cel mai bun an al nostru, deşi contextul nu a fost lipsit de provocări. Ne dorim să păstrăm dinamica de creştere, iar estimarea este că vom încheia 2023 cu o afaceri de 5,5 milioane de euro pentru cele două companii din grup. Încă de anul trecut avam contracte semnate în valoare de 3 milioane de euro pentru 2023, aşadar, rămânem optimişti în privinţa evoluţiei noastre, independent de context“, a spus Gabriel Chiva.