Business Hi-Tech

Gartner: Europenii sunt prudenţi şi când vine vorba să-şi schimbe telefonul

Autor: Ştefan Vrabie

12.08.2011, 00:00 314

Incertitudinea de pe pieţele financiare mondiale se va resimţi şi pe piaţa dispozitivelor mobile în a doua jumătate a anului, în condiţiile în care vânzările din vestul Europei vor încetini, potrivit analiştilor de la firma de cercetare Gartner, citaţi de agenţia de presă Reuters. "Piaţa din Europa încetineşte nu numai pentru că jucători cheie precum Nokia sau Ericsson au un an mai slab, dar şi pentru că utilizatorii nu îşi mai schimbă telefoanele atât de repede cum se anticipase", a declarat Robert Cozza, analist la Gartner. "Vom revizui previziunile asupra pieţei din vestul Europei, dar aceasta va fi compensată de ce se întâmplă pe pieţele emergente", a mai completat el. Analiştii de la Gartner văd vânzările de dispozitive mobile în creştere cu 12% anul acesta, după o creştere de 31%, cât au înregistrat în 2010. Cererea pentru smartphone-uri - în special pentru iPhone-ul de la Apple şi smartphone-urile cu sistem de operare de la Google Android - va rămâne puternică. Gartner vede o creştere de 50% în piaţa smartphone-urilor pentru acest an, în comparaţie cu 71%, cât a înregistrat anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO