Genpact are în plan să recruteze în principal studenţi şi proaspăt absolvenţi de facultate pentru cele 450 de joburi pe care le va crea cu ajutorul de stat de 9 mil. lei obţinut de la Ministerul de Finanţe, au declarat reprezentanţii companiei de outsourcing pentru ZF.
„Poziţiile disponibile în prezent se adresează în cea mai mare parte studenţilor în ani terminali sau celor care sunt proaspăt absolvenţi, vorbitori de limbi străine europene. În prezent avem 1.950 de angajati în centrul din Bucureşti şi 650 în centrul din Cluj-Napoca. Planurile noastre sunt de creştere, astfel încât avem în acest moment peste 400 de noi joburi deschise către piaţă, în ambele centre“, a declarat pentru ZF Daniel Bratu, vicepreşedinte Genpact. La finele lunii august, Genpact, cu afaceri de 351,6 mil. lei (aproape 79 mil. euro) în 2014, a primit un ajutor de stat de 9,19 milioane de lei pentru un proiect prin care compania a creat 450 de locuri noi de muncă în Bucureşti şi Cluj-Napoca, potrivit unui document al Ministerului de Finanţe.