Business Hi-Tech

Gigabyte: Piata hardware creste, dar sub asteptari. Distribuitorii nu au facut stocuri pentru T4

Gigabyte: Piata hardware creste, dar sub asteptari. Distribuitorii nu au facut stocuri pentru T4

Vanzarile de placi de baza au crescut cu 40%

22.09.2008, 21:51 98

Piata locala de distributie hardware inregistreaza un ritm de crestere sub asteptarile jucatorilor din piata, determinandu-i pe acestia sa fie precauti in ceea ce priveste realizarea stocurilor de vanzari pentru perioada de sarbatori, potrivit estimarilor subsidiarei locale a companiei taiwaneze Gigabyte, producator de placi de baza si placi video pentru PC-uri.

"Anul acesta piata este sub asteptarile noastre. Toti clientii nostri monitorizeaza foarte atent piata, asteptand semnalele de revenire a vanzarilor in perioada urmatoare. Daca pana acum partenerii isi asigurau stocuri pentru trimestrul al patrulea - perioada anului cu cele mai mari vanzari -, incepand din august acestia au hotarat sa astepte semnale concrete de crestere a pietei", a declarat pentru ZF Cosmin Stefanescu, country manager al Gigabyte pentru Romania.
"Nu am dorit sa exercitam presiuni asupra pietei si asupra preturilor, concentrandu-ne pe marirea cotei de piata si imbunatatirea suportului tehnic, in detrimentul cresterii numarului de produse vandute, protejandu-ne astfel partenerii de eventuale pierderi cauzate de stocurile mari in raport cu cererea, precum si de devalorizarea rapida a acestora", a adaugat el.
Stefanescu a precizat ca Gigabyte a inregistrat o crestere a vanzarilor in primul semestru, evolutia in T3 a fost sub asteptari, dar este increzator ca piata isi va reveni.
In primele sase luni ale acestui an, Gigabyte a inregistrat cresteri pe principalele categorii de produse comercializate – placi de baza (40%) si placi video pentru PC-uri (98%). Cifra de afaceri realizata in primul semestru al anului a urcat la 7 mil. dolari (5,26 mil. euro). Compania a incheiat anul trecut cu un rulaj de 15 mil. dolari (11,28 mil. euro), in crestere cu 130% fata de 2006 si peste estimarile initiale de 13 mil. dolari (9,78 mil. euro).
"Targetul nostru pentru anul curent a fost o crestere de 30% a vanzarilor, pana la 20 mil. $ (13,73 mil. euro). Avand in vedere factorii care pot afecta piata, printre care si licitatiile foarte mari care atrag importante companii internationale ce nu sunt prezente de obicei pe piata din Romania, precum si scaderea pietei din aceasta vara, cred ca vom reusi sa ne marim vanzarile pana la nivelul de 17 mil. $ (11,67 mil. euro)", a spus seful Gigabyte Romania.
Potrivit acestuia, placile de baza detin in continuare suprematia vanzarilor, in comparatie cu cele video. Chip-urile video integrate direct pe placile de baza sunt din ce in ce mai performante si, chiar daca nu se ridica la performantele unei placi video dedicate, ofera performanta suficienta pentru majoritatea utilizatorilor, mai spune Stefanescu. Din totalul vanzarilor placilor de baza Gigabyte, platformele Intel detin o pondere de aproape 65%, in timp ce placile video care se vand cel mai bine pentru moment sunt bazate pe chipset Nvidia, in proportie de 60%. "Platformele AMD (Advanced Micro Devices - al doilea producator mondial de microprocesoare care detine si producatorul de placi video ATI) se pare ca recastiga teren atat in cazul placilor de baza, cat si in cazul celor video", explica country managerul Gigabyte. Subsidiara companiei taiwaneze are in prezent cinci angajati si intentioneaza sa mai angajeze trei oameni. "Vom ramane o echipa mica si omogena si vom merge in continuare pe externalizare, acolo unde este posibil", a adaugat Stefanescu.
 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri: