Business Hi-Tech

Gigantii din industria telecom vor un internet mobil de aproape 30 de ori mai rapid

07.05.2007, 17:06 17

Un grup de lucru care include companii de top din randul producatorilor de echipamente telecom si al operatorilor de telefonie mobila a anuntat ca lucreaza la dezvoltarea unor noi retele care sa permita accesul mobil ultrarapid la internet. Companiile Alcatel-Lucent, Ericsson, France Telecom/Orange, Nokia, Nokia Siemens Networks, Nortel, T-Mobile si Vodafone sustin ca noile retele vor ajunge sa ofere viteze de conectare la internet de aproximativ 100 Mbps, de aproape 30 de ori mai mult decat cele mai mari viteze disponibile in prezent pentru conectarea la web prin telefonul mobil sau cardurile de date. Conform unui anunt al operatorilor, obiectivul acestei initiative comune este acela de a atinge viteze de conectare la internet, in conditii de mobilitate, la viteze superioare celor furnizate de liniile de telefonie fixa (prin tehnologia ADSL). Lucrul la acest proiect a demarat la inceputul acestei luni, durata acestora fiind estimata la 18-24 de luni. Primele implementari comerciale ale noilor retele sunt asteptate in 2009 - 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO