„Aşa cum ne-am planificat, am continuat să creştem şi anul acesta. Am încheiat primele şase luni cu o o cifră de afaceri de aproximativ 25 de milioane de euro şi ne aşteptăm ca până la finalul anului să menţinem ritmul de creştere şi să încheiem cu afaceri de 50 de milioane de euro”, a declarat Cătălina Dodu, country manager pentru operaţiunile locale ale grupului Atos, în cadrul conferinţei ZF Digital 2016. Anul trecut, Atos IT Solutions and Services România a înregistrat o cifră de afaceri netă de peste 200 mil. lei (echivalentul a 45 mil. euro) şi un profit net de aproape 39 mil. lei (echivalentul a 8,7 mil. euro), ambii indicatori majorându-se cu peste 20% comparativ cu 2014, potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe. Din 2011, când francezii de la Atos au intrat în România prin achiziţia Siemens IT Solutions and Services, businessul local a crescut de peste patru ori, de la 51,8 mil. lei la peste 200 mil. lei în 2015. Anul acesta, creşterea afacerilor locale a fost generată atât de clienţii existenţi, cât şi de noile proiecte câştigate.