Business Hi-Tech

Gigantul Microsoft cere un preţ usturător de mare companiilor pentru asistentul „ChatGPT” integrat în suita Office: 30 de dolari / utilizator pe lună, aproape dublu faţă de abonamentul standard la Microsoft 365. Şeful Microsoft apără preţul uriaş al Copilot: „E ca un al treilea picior al Office”

Gigantul Microsoft cere un preţ usturător de mare...

Autor: Adrian Seceleanu

19.07.2023, 21:19 1497

Gigantul american Microsoft este hotărât să profite la maximum de interesul generat de inteligenţa artificială şi de investiţiile sale în OpenAI, compania din spatele ChatGPT, astfel că a hotărât să pună un preţ usturător de mare pentru firmele care vor să utilizeze asistentul bazat pe inteligenţă artificială Copilot - o versiune business a ChatGPT, scrie presa internaţională. Asistentul fusese anunţat în martie, dar Microsoft nu precizase şi preţurile lui pentru companii.

„Acest tarif este mai mult decât dublul sumei pe care Microsoft o percepe în prezent pentru cea mai ieftină versiune a suitei sale de productivitate”, a notat Wall Street Journal.

„Microsoft va taxa 30 de dolari pe lună pentru funcţionalităţile de inteligenţă artificială generativă în software-ul său de productivitate utilizat pe scară largă, impunând un tarif mai mare decât cel anticipat. Noile funcţionalităţi vor adăuga o creştere semnificativă de 53-83% la costul mediu lunar al versiunilor business ale serviciului Microsoft 365, o suită de software cunoscută anterior ca Office 365, utilizată de sute de milioane de angajaţi”, a notat şi Financial Times.

„Microsoft a anunţat ce preţ pune pe ceea ce compania numeşte „viitorul documentelor Office create cu ajutorul inteligenţei artificiale” iar acesta este unul usturător pentru companiile care doresc să adopte cea mai recentă tehnologie a Microsoft. Microsoft 365 Copilot va fi disponibil pentru 30 de dolari pe utilizator pe lună pentru clienţii Microsoft 365 E3, E5, Business Standard şi Business Premium. Acesta este un cost semnificativ faţă de costul planurilor existente Microsoft 365. Microsoft percepe companiilor 36 de dolari pe utilizator pe lună pentru Microsoft 365 E3, care include acces la aplicaţiile Office, Teams, SharePoint, OneDrive şi multe alte funcţionalităţi de productivitate. Cei 30 de dolari pentru accesul la Microsoft 365 Copilot aproape că vor dubla costul pentru întreprinderile abonate la E3 care doresc aceste funcţionalităţi alimentate de AI. În cazul Microsoft 365 Business Standard, costurile sunt de aproape trei ori mai mariacesta reprezintă aproape de trei ori mai mari”, a scris şi The Verge.

Preţul atât de mare va limita numărul de utilizatori din companii, consideră analişti citaţi de Financial Times. Pe de altă parte, Satya Nadella, CEO al Microsoft, a apărat opţiunea de a taxa la acest nivel atât de ridicat companiile, susţinând că asistentul e ca un „al treilea picior” al Office, după Word, Excel sau Teams. Noile funcţii automatizează munca de rutină şi cresc productivitatea, astfel că sunt din „aceeşi clasă de valoare” cu Word, Excel sau Teams, a susţinut Nadella. Utilizarea Copilot e o experienţă similară cu a avea un analist junior la dispoziţie de fiecare dată când, spre exemplu, deschizi un fişier Excel, a mai spus el.
Microsoft a anunţat de asemenea planurile de a lansa chatbotul său cu inteligenţă artificială Bing Chat Enterprise, care oferă faţă de ChatGPT confidenţialitatea datelor introduse în raport cu persoanele din afara companiei.

Anunţul privind preţul pentru Copilot vine la scurt timp după ce compania a concediat alţi 1.000 de angajaţi la nivel global, în mare parte din organizaţiile de vânzări şi suport pentru clienţi.