Business Hi-Tech

Investiţie de 150.000 de lei într-o nouă locaţie pe harta hub-urilor din Bucureşti

Rodica Lupu: Ne aşteptăm ca cele mai multe startup-uri membre să fie din domeniul mobile, IT&C

Rodica Lupu: Ne aşteptăm ca cele mai multe startup-uri membre să fie din domeniul mobile, IT&C

Autor: Ioana Nita

16.11.2015, 00:05 537
Compania de consultanţă Loop Operations, controlată de Rodica Lupu, a inaugurat la începutul acestei luni hub-ul numit Inge­nius după o investiţie de 150.000 lei (circa 34.000 euro) atrásă din fonduri europene nerambursabile, noua locaţie de pe harta spaţiilor de lucru din Capitală dedicate start-up-urilor adresându-se antreprenorilor din orice domeniu.
 
„Ingenius Hub este deschis oricărui antreprenor, indi­fe­rent de sectorul de activitate. Ne aşteptăm ca cele mai multe start-up-uri membre să fie din domeniul mobile, IT&C, de­oarece este o piaţă în creştere exponenţială, însă sprijinim orice idee de afacere sustenabilă“, a declarat Rodica Lupu, fon­datoarea Loop Operations. Compania, specializată în atra­ge­rea de fonduri nerambursabile şi management de proiect, a reuşit să obţină finanţare pentru dezvoltarea hub-ului prin intermediul proiectului „Fii T.A.Re! - Tineri Antreprenori Responsabili“, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO