♦ Echipa IT a grupului Emirates administrează şi livrează soluţii tehnologice pentru toate funcţiile din cadrul grupului, inclusiv sisteme operaţionale pentru linii aeriene, platforme comerciale, sisteme de rezervare şi control al plecărilor, precum şi canalele digitale ♦ Toţi angajaţii IT ai grupului Emirates lucrează în centrul său din Dubai.
Grupul Emirates, format din Emirates Airlines – cea mai mare companie aeriană internaţională din lume - şi dnata - unul dintre cei mai mari furnizori de servicii în domeniul transportului aerian şi al călătoriilor la nivel global - are în prezent deschise peste 200 de poziţii la nivel global pentru echipa sa IT, România fiind una dintre ţările în care grupul caută activ specialişti IT care să lucreze cu cele mai noi tehnologii. Echipa IT a grupului Emirates este formată din 2.500 de specialişti IT, din care momentan doar cinci sunt din România. În total însă, la nivelului întregului grup Emirates are 800 de angajaţi români, aceştia lucrând împreună cu alte circa 160 de naţionalităţi.
„Echipa IT a grupului Emirates este formată din peste 2.500 de profesionişti, inclusiv dezvoltatori de software, manageri tehnici de produs, arhitecţi, manageri de proiect, scrum masters, ingineri de calitate şi specialişti în DevOps, cloud şi cibernetică. În prezent, avem 800 de cetăţeni români care lucrează în cadrul grupului Emirates, dintre care cinci sunt profesionişti în domeniul tehnologic, şi sperăm să creştem aceste cifre în luna ianuarie“, a declarat Jake Sims, senior vicepresident în cadrul grupului Emirates. În această lună, grupul Emirates organizează interviuri de recrutare la Bucureşti, având deschise o serie de poziţii în echipa IT.