Business Hi-Tech

Microsoft lansează Internet Explorer 10 pentru utilizatorii Windows 7

Microsoft lansează Internet Explorer 10 pentru...

Autor: Andreea Anghel

26.02.2013, 17:07 1157

Microsoft a lansat astăzi Internet Explorer 10, o versiune îmbunătăţită a browser-ului de internet prin care cel mai mare producător de software din lume speră să recâştige utilizatorii care au migrat la Google Chrome şi astfel să se repoziţioneze ca jucător important pe această nişa de piaţă.

Browser-ul este disponibil încă din luna octombrie pentru utilizatorii Windows 8, noul sistem de operare compatibil cu dispozitivele care au ecran tactil, dar, începând de astăzi Internet Explorer 10 este disponibil pentru cei 700 de milioane de utilizatori Windows 7, scrie Reuters.

Noua versiune Internet Explorer este cu 20% mai rapidă la încărcarea paginilor de internet decât Internet Explorer 9 şi permite utilizarea pe dispozitive cu ecran tactil, a spus Microsoft.

Versiunile anterioare Internet Explorer încă mai domină printre browsere-le pentru calculatoarele desktop cu o cotă de 55% din piaţa de browsere pentru PC, dar în ultimii ani a pierdut teren în faţa Mozilla Firefox şi Google Chrome, care au o cotă de 20%, respectiv17% din segmentul de piaţă, potrivit firmei de cercetare NetMarketShare.

Pe piaţa încă mică, dar în continuă dezvoltare de browsere de internet pentru dispozitive mobile, browserul Safari al companiei Apple este leader cu 61% cotă de piaţă, datorând popularitatea iPhone-urilor şi iPad-urilor, în timp ce browser-ul Google Android deţine doar 21% din piaţă.

Tabletele care utilizează sistemul de operare Windows 8 nu au înregistrat vânzări semnificative din Octombrie, când au fost lansate, până în prezent, ceea ce a restrâns popularitatea Internet Explorer 10 până acum. Doar 2,3% din utilizatorii de calculatoare folosesc Windows 8, potrivit NetMarketShare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO