Companiile de IT ar trebui ca de la primii paşi pe care îi fac să îşi dobândească în mod valabil drepturile de proprietate intellectuală asupra produsului pe care îl crează, a spus Monica Stătescu partener, Filip & Company, în cadrul Conferinţei ZF Digital Summit 2022.
“Vorbim de companii care activează în IT, deci companii care produc software şi trebuie ştiut că software-ul este protejat prin drepturi de autor. Din experienţa mea, antreprenorii se concentrează foarte mult pe zona comercială, dar trebuie să dea importanţă şi aspectelor juridice care trebuie pornite de la început în modul corect”, a spus Monica Stătescu.
Ea a mai adăugat că aceste drepturi se nas în patrimoniul celui care a creat software-ul, nu se nasc ca principiu în patrimoniul companiei care le foloseşte.
“De aceea este foarte important să ne asigurăm că persoana care le-a creat le transferă în mod valabil companiei care le utilizează. Este foarte important ca de la început antreprenorul să se asigure că documentaţia creată cu angajaţii include clauze de cesiune, care permit dobândirea în mod valabil a drepturilor de autor asupra softului şi a tuturor elementelor incorporate în produsul dezvoltat. Pe parte de IT, există în lege o prevedere care spune că programele de calculator se cesionează automat companiei de către angajaţi, dar în practică încercăm să formalizăm prin documente pentru că există diverse opinii dacă este o cesiune automată sau nu”, susţine Monica Statescu.
Ce a mai spus Monica Stătescu, partener, Filip & Company:
Chiar dacă nu s-a pornit cu dreptul, lucrurile se pot remedia, se pot încheia contracte ulterior, dar trebuie să se facă cât mai devreme pentru că pot interveni diverse situaţii. De exemplu, cel care a creat codul se poate să fi plecat între timp, să nu mai fie angajat acolo sau poate au avut loc disensiuni şi este mai complicat să obţii o semnătură ulterior. Atâta timp cât suntem la început şi ne înţelegem bine este bine să se formalizeze lucrurile acestea pentru a nu deveni mai complicat.
Antreprenorii trebuie să ştie în primul rând că orice investitor înainte de a lua decizia de investiţie va face un due diligence, adică o analiză de diagnoză care se face pe mai multe paliere, financiar, fiscal, tehnic şi juridic. Atunci este bine să se pregătească astfel încât atunci când investitorul face această analiză să găsească cât mai puţine probleme.
Mulţi spun că şI dacă sunt probleme, dacă produsul este bun investitorul va investi. Nu spun că nu este aşa, partea comercială şI cea de business primează şi dacă produsul este bun probabil că va investi, însă aceste probleme afectează condiţiile vânzării în sensul că putem avea situaţii în care investitorul doreşte să reţină o parte din preţul agreat, ca un fel de garanţie, pe care să-l remită după o perioadă de timp dacă riscurile identificate nu se materializează sau poate să mai scadă din preţ pentru că compania prezintă problemele respective şi nu doreşte să îşi asume riscul complet. Chiar dacă investiţia rămâne de interes poate că nu obţine cei mai buni termini comerciali pe care i-am putea obţine. Atunci este important să ne asigurăm că suntem cât mai bine puşi la punct.
Dacă investitorul vine doar cu un împrumut sau este o investiţie de tip equity, adică investitorul pe lângă faptul că face majorare de capital şi injectează bani în companie, primeşte acţiuni în companie şi practic devine partenerul nostrum mai departe. Dacă este doar o finanţare, atunci ca anterprenori trebuie să fim atenţi la obligaţiile pe care ni le asumăm pentru că un investitor va dori să existe anumiţi parametri financiari care sunt respectaţi, dacă nu împrumutul se accelerează şi trebuie plătit anticipat. Mai departe trebuie să fim atenţi la garanţiile pe care le acordăm pentru împrumutul respectiv. Ştim că este posibil, pe lângă runda de finanţare de acum, poate va fi cazul şi de runde ulterioare şi atunci este bine ca de la început să nu ne blocăm în anumite obligaţii oneroase, să nu dăm toate garanţiile pe care le putem da, să lăsăm puţin loc pentru viitori investitori
Dacă vorbim de o investiţie în equity, înseamnă că ne luăm un partener la drum şi depinde şi de tipul investitorului, dacă este pur financiar, care investeşte doar banii şi nu se implică în management sau este un investitor strategic, care pe lângă faptul că doreşte să finanţeze are şi capabilităţi de know-how, o reţea pe care îl poate pune la dispoziţie, poate un plan şi o strategie şi atunci trebuie făcută această diferenţă.
Dacă vorbim de un investitor care vrea să fie implicat în partea de management cu siguranţă va dori un membru în board, în Consiliul de Adminsitraţie care să aibă poate veto pe anumite aspect. Aici depinde cât de implicat va fi. Atunci este important ca antreprenor în ce măsură suntem dispuşi să mai lăsăm din mână managementul. În general este foarte greu pentru antreprenori să mai lase din control, dar este întotdeauna un compromise între cele două părţi. Ce este important este ca această înţelegere să fie reflectată corect contractual.
Din perspectiva investitorului, încă din punctul de due diligence investitorii se uită pe zona de IT să se asigure că compania are drepturile de IP asupra produsului. Acesta este un subiect important şi în general se insistă ca dacă drepturile nu sunt acolo sau nu sunt complet cesionate lucrurile să fie remediate. Bineînţeles se uită şi pe zona de data protection mai ales dacă produsul respectiv are de aface cu date cu caracter personal. Dacă produsul este cu adevărat de interes şi business planul este interest investitorul cu siguranţă va investi, dar dacă găseşte probleme probabil va dori garanţii.
Cred că 70% din negocieri în tranzacţiile de M&A pe IT sunt pe zona de răspundere.
Trebuie să existe un produs de interes şi o coeziune între voinţa antreprenorului şi a investitorului. De multe ori au loc discuţii de business şi oamenii au senzaţia că s-au înţeles şi pe urmă vin la avocaţI, iar avocaţii când pun întrebări, concluzia este că vorbeau limbi diferite. Este important să fie o aliniere măcar de principiu.
Trebuie să ne asigurăm că avem cât mai puţine probleme atunci când investitorul îşi face due diligence. Dacă probleme prin alte zone mai pot fi acceptabile, zona de IP este assetul tău. Fix asta cumpără investitorul.
Este importantă rezonabilitatea pentru că trebuie să fie aliniere, dar pe măsură ce negociezi vor fi aspect care nu vor fi aliniate, iar la un moment dat trebuie să iei decizia dacă accepţi tranzacţia sau faci compromisuri.
Finalizarea unei tranzacţii a unei companii de IT poate dura o lună, cu negociere de 3-4 săptămâni, dar am avut şi tranzacţii care s-au dus pe 2-3 sau 4 luni, iar altele au fost prelungite şi mai mult pentru că mai sunt momente de stop în care părţile nu se înţeleg în anumite momente. Contează foarte mult chimia între antreprenor şi investitor şi în ce măsură sunt compatibili.
