Business Hi-Tech

Pariul industriei IT&C: cum va arata tehnologia in 2010?

21.12.2005, 18:55 23

Unii manageri din IT&C isi fac griji cu privire la urmatorii cinci ani, altii spun ca stiu cum va arata in detaliu peisajul tehnologic al anului 2010. Ramane de vazut cine s-a grabit si cine a avut dreptate.

Printre principalele semne de intrebare cu privire la industria IT&C din urmatorii ani se numara evolutia pietei chineze, deja mult mai influenta decat au anticipat multi analisti, dar si modul in care industria va fi afectata de raspandirea tot mai larga a outsourcing-ului, scrie Financial Times.

Totusi, exista si manageri care considera ca urmatorii ani sunt destul de previzibili la capitolul tehnologie, iar ce urmeaza sa se intample pana in 2010 pare usor de realizat.

Directorii executivi ai multor companii au hotarat deja cursul pe care il vor urma in urmatorii cinci ani, avand bine stabilita in minte tinta finala. Chiar si tehnologia in sine este mai predictibila - de exemplu, legea lui Moore (puterea de procesare a computerelor se dubleaza la fiecare doi ani) este un principiu care sta in picioare inca din 1965.

Sun Microsystems este una din companiile care se considera gata pentru momentul 2010. "Totul este pregatit", a spus Greg Papadopoulus, director de tehnologie al companiei. Recent, Sun a lansat un nou tip de microprocesoare, Niagara, despre care oficialii companiei spun ca le va oferi un avans de cinci ani fata de concurenta. "Stim exact ce tehnologii vom utiliza. Procesele de cercetare si dezvoltare s-au finalizat, iar acum incepe un ciclu de productie pe o durata de cinci ani, asa ca 2010 pare a fi anul potrivit pentru a privi piata microprocesoarelor intr-o alta lumina", sustine oficialul Sun.

In acelasi timp, conducerea Microsoft stie ca a sa consola de jocuri "ultimul racnet", Xbox 360, va ajunge la finalul ciclului de viata in 2010, scrie Financial Times. Dar ceea ce va urma sa ofere viitoarea versiune, cea care va urma dupa Xbox 360, ramane deocamdata doar la nivel de schita, intrucat e greu de estimat care vor fi tehnologiile cele mai populare peste cinci ani.

"In laboratoarele de cercetare si dezvoltare, noile tehnologii se pot materializa intr-o varietate de echipamente sau servicii", spune Rick Rashid, vice presedinte al diviziei de cercetare a Microsoft. "Dar, totodata, este destul de dificil sa prevezi cum va fi utilizata noua tehnologie sau cat de usor va fi adoptata si integrata in vietile lor de catre utilizatori", a precizat el.

Tendinta pe piata mondiala IT&C este aceea ca utilizatorii obisnuiti incep sa preia tot mai multe tehnologii noi. "Practic, pe masura ce apar noutati, tehnologia se integreaza tot mai mult in viata utilizatorilor, intr-o forma sau alta", a precizat Steve Prentice, director de cercetare al Gartner.

Chiar si cei nefamiliarizati cu tehnologiile de ultima ora incep sa se descurce si sa le utilizeze, iar Internetul devine deja o parte importanta din viata sociala, sunt de parere analistii Gartner. "In fond, computerul a devenit inca un echipament necesar in casa, nu mai este doar ceva rezervat cunoscatorilor", a spus Steve Prentice.

Consecintele utilizarii la scara tot mai larga a tehnologiei, atat in activitatile profesionale, cat si in cele personale, sunt multiple. De mare importanta este faptul ca, pe masura ce creste concurenta, multe dintre aplicatiile software sunt oferite de companii in mod gratuit, iar componentele hardware se ieftinesc, comenteaza Financial Times.

Companiile va trebui insa sa fie pregatite pentru valul de utilizatori care, odata ce au simtit "gustul" tehnologiei eficiente si la cost scazut, isi doresc tot mai mult, atat din punctul de vedere al performantei, cat si al design-ului. Multi angajati prefera deja sa foloseasca echipamentele proprii inclusiv la birou, acceptand sa renunte la cele care le sunt puse la dispozitie de catre companie, scrie publicatia britanica.

De asemenea, un numar tot mai mare de angajati cer departamentelor de IT ale companiilor permisiunea de a alege componentele hardware sau aplicatiile software pe care vor sa le utilizeze.

"Inca exista foarte multe probleme in ceea ce priveste libertatea de miscare la birou, mai ales ca multe companii continua sa pastreze regulile vechi, fara a fi flexibile la schimbari adesea benefice", este de parere directorul de cercetare al Gartner, Steve Prentice.

"Iar daca firmele vor continua cu atitudinea conservatoare, nu e exclus ca angajatii sa plece si sa isi foloseasca abilitatile in cadrul altor companii", a mai spus el.

Nici un angajat modern nu mai cere ca PC-ul vechi sa-i fie inlocuit cu un alt PC, pentru ca acum la moda sunt laptopurile, care ofera mobilitate, este de parere Richard Holway, de la firma de consultanta Ovum Holway.

"Urmatorii cinci ani vor revolutiona complet peisajul IT&C, iar Internetul va deveni mult mai popular. Absolut orice document,

e-mail sau software pe care il au utilizatorii va putea fi accesat de oriunde, indiferent de echipament", a spus el.

Totodata, pana in 2010 va avea loc convergenta echipamentelor tot mai "inteligente" si adoptarea acestora de catre utilizatori atat in plan profesional, cat si acasa, creandu-se astfel un stil de viata in care linia de demarcatie dintre serviciu si activitatile personale va fi tot mai greu de distins, considera Pieter Knook, directorul diviziei de echipamente portabile a Microsoft.

Spre exemplu, astazi multi utilizatori trebuie sa raspunda la trei numere de telefon diferite. Este firesc ca ei sa isi doreasca ca toate acestea sa fie incorporate intr-un singur numar cu mai multe profiluri, care sa poata fi utilizate simultan si mai eficient, scrie Financial Times.

Si nu numai atat: telefoanele mobile vor fi tot mai utilizate pe post de portofele, tehnologia deja existenta urmand sa fie extinsa la scara larga. De asemenea, mobilele vor fi folosite si ca instrument de acces autorizat, fie in cladiri, fie in sistemul de operare al computerelor, a mai spus oficialul Microsoft. Echipamentele portabile vor fi din ce in ce mai mici, pentru a incapea in orice buzunar si a fi transportate cu usurinta, in timp ce functii multiple vor fi inglobate in aparate mai complexe.

"Viitorul este deja aici. Numai ca nu este distribuit in mod egal in toata lumea", a spus la un moment dat scriitorul de carti science-fiction William Gibson. Acest lucru este valabil si astazi: daca multe din tehnologiile avansate exista deja, acestea nu au ajuns inca pe pietele in curs de dezvoltare unde utilizatorii au acces doar la computere ieftine (cum este si laptop-ul de 100 de dolari) pentru a folosi datele de care au nevoie, scrie Financial Times.

"Chiar daca este vorba de lucruri simple cum ar fi starea vremii sau pretul graului, acestea sunt informatiile de care unii oameni au mare nevoie", a spus Phil Hester, director de tehnologie al AMD.

"Pana in 2015, computerele conectate la Internet vor fi accesibile pentru aproximativ jumatate din populatia globului", a adaugat el. In prezent, numai 15% din populatie are acces la aceste facilitati.

Iar in viitor Internetul ar putea sa distruga cu totul business-ul infloritor cu computere performante, spun unii analisti. Aplicatiile software vor fi puse la dispozitia utilizatorilor online, insa nu va fi nevoie sa fie descarcate si instalate pe computer intrucat vor putea fi direct utilizate de pe Internet.

Astfel, utilizatorul va avea nevoie doar de un computer nu foarte performant, care se va conecta la servere online de unde va accesa informatia si aplicatiile de care are nevoie.

"Modul in care programele si serviciile sunt distribuite pe piata se va schimba pentru prima oara in ultimii 40 de ani, iar pana in 2010 va avea loc o adevarata revolutie in ceea ce priveste utilizarea de aplicatii software", estimeaza Richard Holway, oficialul companiei de consultanta Ovum.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO