Business Hi-Tech

Pierderi de jumătate de milion de dolari pentru Facebook din cauza unei probleme tehnice

Pierderi de jumătate de milion de dolari pentru Facebook...

Autor: Madalina Cerban

04.09.2014, 10:09 438

Reţeaua Facebook, care are în prezent 1,23 de miliarde de utilizatori activi în fiecare lună, nu a putut fi accesată nici de pe computere, nici de pe telefoanele mobile. Mesajul primit de utilizatorii care au încercat să îşi acceseze conturile miercuri seară, în timpul celor 20 de minute de defecţiune, a fost: "Sorry, something went wrong. We're working on getting this fixed as soon as we can (Ne pare rău, ceva este în neregulă. Lucrăm la repararea problemelor cât mai repede posibil)", potrivit dailymail.co.uk.

Pe lângă utilizatorii din România, de această situaţie au fost afectaţi miercuri şi cei din Statele Unite ale Americii, dar şi cei din ţări precum Marea Britanie, Germania, Thailanda, Portugalia, potrivit techcrunch.com.

Potrivit sursei citate, Facebook a mai avut probleme similare în mai, iunie şi august.

Reprezentanţii Facebook şi-au cerut scuze pentru neplăcerile cauzate utilizatorilor săi. "(...) ne-am confruntat cu o eroare în timp ce realizam o schimbare în configuraţia infrastructurii reţelei, fapt care a făcut ca, pentru scurt timp, să fie dificil pentru oameni să acceseze Facebook. Imediat am descoperit problema şi am rezolvat-o şi toată lumea ar trebui să fie acum în măsură să poată să se conecteze. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create şi vom investiga în detaliu această chestiune pentru a putea învăţa din ce ni s-a întâmplat şi pentru a ne asigura că Facebook este disponibil atunci când oamenii au nevoie să se conecteze", au mai spus reprezentanţii Facebook.

Având câştiguri de 2,91 de miliarde de dolari în trimestrul al doilea al acestui an, Facebook pierde aproximativ 22.453 de dolari în fiecare minut în care reţeaua este nefuncţională la nivel mondial, conform techcrunch.com. Acest site destinat informaţiilor din domeniul tehnologic estimează la circa o jumătate de milion de dolari pierderile Facebook în cele 20 de minute în care site-ul nu a putut fi accesat, miercuri.

Ca de obicei, defecţiunea cu care s-a confruntat site-ul Facebook a determinat publicarea unor comentarii ironice ale utilizatorilor pe alte reţele sociale, între care platforma Twitter.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO