Business Hi-Tech

Platforma de servicii juridice NewLaw.ro şi-a extins prezenţa în vestul ţării: Colaborăm cu echipa de avocaţi Doseanu şi Asociaţii din Oradea

Platforma de servicii juridice NewLaw.ro şi-a extins...

Autor: Ioana Niţă

21.02.2024, 07:00 108

Newlaw.ro, platformă care digitalizează relaţia dintre clienţi şi avocaţi, lansată de casa de avocatură NDI Law, îşi extinde prezenţa în zona de vest a ţării prin înrolarea în luna februarie a 12 avocaţi membri ai Baroului Bihor şi colaboratori ai societăţii profesionale de avocaţi Doseanu si Asociaţii, una dintre cele mai mari din regiunea vestică a României. Astfel, platforma de servicii juridice îşi măreşte acoperirea la nivel naţional, având în prezent colaboratori din Bucureşti, Ilfov, Craiova, Piteşti, Braşov, Târgu-Mureş, Timişoara, Cluj, Oradea şi Constanţa. În toamna anului trecut pe NewLaw.ro erau înscrişi circa 30 de avocaţi, în condiţiile în care platforma a fost lansată în martie 2023.

„Acoperirea zonei de vest este un obiectiv strategic, foarte important pentru noi, fiind una dintre cele mai importante regiuni la nivel naţional. Avocaţii noi înrolaţi aduc cu ei experienţă şi expertiză în mai toate domeniile juridice, iar mixul de competenţe, completat de facilităţile platformei, acoperă în acest moment toate eventualele solicitări şi speţe juridice. La fel ca toţi colaboratorii noştri, echipa Doseanu şi Asociaţii a trecut printr-un proces de onboarding riguros şi lucrăm în strânsă legătură pentru a ne asigura că serviciul juridic livrat este la un nivel de înalt profesionalism”,  a declarat Bogdan Ilie, avocat şi fondator NewLaw.ro.

În perioada următoare, echipa NewLaw.ro are în plan extinderea şi către alte zone cum ar fi Iaşi, Baia Mare şi Arad.

„Încă din primul de an de funcţionare, ne-am propus să creştem permanent baza de avocaţi colaboratori, să aducem împreună zeci de avocaţi la nivel naţional, să asigurăm prezenţă  în fiecare zonă geografică a ţării, chiar dacă principalul obiectiv al platformei este colaborarea la distanţă. Extinderea bazei de avocaţi, dar şi a expertizei şi serviciilor juridice pe care le acoperim rămân obiective importante şi în 2024, sunt direcţii pe care ne concentrăm şi construim strategia de dezvoltare”, a punctat el.

Platforma NewLaw.ro cuprinde avocaţi specializaţi în majoritatea tipurilor de servicii juridice printre care şi cele care ţin de dreptul societar, achiziţii publice, dreptul muncii, dreptul familiei, drept administrativ sau drept fiscal şi drept penal al afacerilor şi este un suport pentru întreaga colaborare cu aceştia, de la schimb de oferte şi contracte, până la administrarea documentelor pentru un proces.

Atât pentru clienţi, cât şi pentru avocaţi, utilizarea platformei NewLaw.ro este gratuită. Clienţii plătesc exclusiv serviciile juridice de care beneficiază, iar avocaţii colaboratori un procent din onorariul solicitat şi achitat de către clienţi, care acoperă suportul activ oferit de echipa de avocaţi parteneră a platformei NewLaw.ro.

„Platforma conectează avocaţii cu o comunitate diversificată de persoane şi companii care au nevoie de asistenţă legală. Sursă suplimentară venituri, acces la o bază vastă de clienţi sau construirea unei reputaţii solide - sunt practic avantajele pentru care avocaţii se înscriu şi utilizează platforma”,  a subliniat Bogdan Ilie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO