Business Hi-Tech

Proprietarul AROBS Cluj: Avem 3 milioane de euro pentru achiziţii în IT

Proprietarul AROBS Cluj: Avem 3 milioane de euro pentru...

Autor: Laurentiu Cotu

09.09.2016, 00:07 2961

Furnizorul de soluţii software AROBS Transilvania, controlat de antreprenorul clujean Voicu Oprean, este interesat de achiziţia unor companii cu capital românesc din domeniile automatizării forţei de vânzări, monitorizarea flotelor auto şi Business Inteligence.

„Suntem interesaţi să achiziţionăm companii româneşti din domeniile automatizării forţei de vânzări, monitorizarea flo­te­lor auto şi Business Inteligence şi suntem dispuşi să investim

3 mil. euro în această direcţie, pentru a ne diversifica portofoliul de produse proprii“, a declarat pentru ZF Transil­vania Voicu Oprean, CEO şi acţionar majoritar al companiei.

În prezent, firma numără peste 600 angajaţi şi colaboratori la nivel de grup, iar până la finalul anului clujenii intenţionează să ajungă până la 700 de oa­meni.

AROBS a încheiat S1 cu o cifră de afaceri de 10,9 mil. euro la nivel de grup, mai mult cu peste 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar până la finalul anului clu­jenii aşteaptă venituri totale de 23 mil. euro. În prima parte a anu­lui, afacerile clujenilor au fost susţinute de dema­rarea unor proiecte noi în zona de dezvoltare de soft­ware, dar şi de lan­sa­rea unei soluţii de Business Inteligence, sub brandul Optimall BI.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO