Business Hi-Tech

Raport KPMG: 100.000 de tineri din 60 de ţări au participat în programul Global Cyber Day privind securitatea cibernetică

Raport KPMG: 100.000 de tineri din 60 de ţări au...

Autor: Robert Manea

10.02.2022, 17:19 159

100.000 de tineri din 60 de ţări au participat la programele educaţionale de securitate cibernetică oferite de KPMG prin programul Global Cyber Day, lansat acum cinci ani.

Global Cyber Day are ca scop informarea tinerilor cu privire la importanţa securităţii cibernetice şi riscurile la care se expun când utilizează internetul.

„Încurajând practicile sigure, oferim tinerilor puterea şi competenţele să dezvolte obiceiuri care să-i păstreze în siguranţă pe internet, iar părinţilor şi profesorilor instrumentele pentru a comunica mai bine cu copiii.” a declarat Gheorghe Vlad, Director în cadrul departamentului de securitate cibernetică din KPMG în România

În România, KPMG a extins iniţiativa pe o perioada de cel puţin un an. În perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022, în program au participat peste 3000 de copii din toată ţara.

Programul KPMG este cu atât mai relevant în contextul pandemic actual: pentru prima dată în istorie, cursurile şcolare se desfăşoară în mod regulat într-un mod hibrid (online / offline) care impune copiilor şi tinerilor folosirea frecventă a tehnologiei şi internetului nu doar pentru distracţie, ci şi pentru dezvoltarea personală.

„Dincolo de proiect, eu percep participanţii ca viitori colegi. Prin participarea la aceste iniţiative dorim să-i pregătim pentru o meserie extraordinar de interesantă şi cu viitor cert şi sperăm ca printr-o abordare originală să prindă interes pentru domeniul securităţii cibernetice. Ştim că aceasta este o arie în care, pe de o parte, curriculumul sistemului de învăţământ românesc mai trebuie dezvoltat şi, pe de altă parte, este un domeniu care cere multă pasiune, deschidere către învăţare continuă şi multă curiozitate pentru ca niciodată educaţia formală nu va fi suficientă pentru a face performanţă” a explicat Gabriel Mihai Tănae, Partener în cadrul departamentului de securitate cibernetică din KPMG în România.

Proiectul face parte dintr-o serie de iniţiative construite în jurul strategiei de ESG (Environmental, Social & Corporate Governance) a KPMG.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO