Business Hi-Tech

Rata şomajului pentru specialiştii în IT din SUA a urcat la 4,3%, peste media generală

Autor: Adrian Seceleanu

12.10.2023, 13:00 90

Rata şomajului în industria de tehnologia informaţiei din SUA a urcat la 4,3% luna trecută, depăşind rata generală de şomaj de 3,8%, scrie Wall Street Journal. Acest lucru sugerează o posibilă încetinire în carierele IT tradiţionale în contextul avansului inteligenţei artificiale. Un raport al firmei de consultanţă Janco Associates indică faptul că în SUA erau 117.000 de profesionişti IT şomeri, o cifră în creştere faţă de august. O explicaţie rezidă în faptul că pe fondul inflaţiei şi al costurilor crescute, companiile caută să scadă cheltuielile iar directorii de IT sunt presaţi de directorii generali să se folosească mai mult de AI în loc să angajeze noi oameni. În acest context angajările pentru posturi de „începători“ din segmente precum call centere sau departamente de suport IT au încetinit, conform sursei citate.  Liderii din tehnologie nu cred că inteligenţa artificială va înlocui angajaţii IT, susţinând că cererea pentru personal în domenii precum securitatea cibernetică continuă să depăşească oferta. În alte domenii, dezvoltatorii de software au rămas cei mai căutaţi dintre lucrătorii IT, în timp ce gestionarea proiectelor IT, analiza datelor şi competenţele în cloud computing au fost, de asemenea, foarte solicitate.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO