Business Hi-Tech

ROCA X a investit circa 1,9 mil. euro în start-up-uri tech anul acesta

ROCA X a investit circa 1,9 mil. euro în start-up-uri tech anul acesta

Alexandru Bogdan, CEO al ROCA X

Autor: Ioana Nita

18.11.2020, 00:00 108

ROCA X, vehicul investiţional local lansat anul trecut ca parte a Impetum Group, a investit până acum anul acesta aproape 1,9 mil. euro în start-up-uri de tehnologie, majoritatea din România, din care 1,5 mil. euro au mers către finanţarea a opt noi proiecte, iar restul în companii aflate deja în portofoliul său. Din cele opt noi start-up-uri de tehnologie finanţate anul acesta de ROCA X, cinci tranzacţii au fost realizate chiar în perioada pandemiei. 

Printre start-up-urile care au intrat în portofoliul ROCA X de la declanşarea pandemiei şi până în prezent se numără Coda Intelligence (securitate cibernetică), Code of Talent (enterprise software/edutech, Kinderpedia (SaaS/edutech), Humans (Synthetic Media) şi xVision (eHealth/Medtech). Astfel, portofoliul ROCA X a ajuns la un număr total de 17 start-up-uri tech aflate în diferite stadii de dezvoltare. 

„În numai un an şi jumătate, majoritatea companiilor în care ne-am implicat au cunoscut o ascensiune rapidă spre realizarea obiectivelor ambiţioase pe care ni le-am setat. “, a afirmat Alexandru Bogdan, CEO al ROCA X. 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO