• Leu / EUR4.7789
  • Leu / GBP5.7446
  • Leu / USD4.4241
Business Hi-Tech

Salariile IT-iştilor, din nou sub semnul întrebării? Ministrul de Finanţe Florin Cîţu, despre impozitarea IT-iştilor: Principiul egalităţii la plata taxelor şi impozitelor este bun, dar anul 2020 nu va aduce modificări

Salariile IT-iştilor, din nou sub semnul întrebării? Ministrul de Finanţe Florin Cîţu, despre impozitarea IT-iştilor: Principiul egalităţii la plata taxelor şi impozitelor este bun, dar anul 2020 nu va aduce modificări

Autor: Mihai Gongoroi

01.02.2020, 21:23 1474

Angajaţii din sectorul IT vor beneficia şi anul acesta de scutirile de taxe şi impozite, a dat asigurări, marţi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu. Acesta a declarat că deşi principiul egalităţii la plata taxelor şi impozitelor este bun, anul 2020 nu va aduce modificări la codul fiscal.

"Discuţii putem să avem multe. Dar pentru anul 2020 nu vom umbla la codul fiscal, dar sunt de principiul pe care l-a enunţat domnul preşedinte, anunţat anterior de domnul premier, că e normal, nu…, optim ar fi ca toţi să plătim aceleaşi impozite, taxe şi contribuţii. Asta este optim. Acum de la optim poţi să deviezi pentru anumite situaţii, dar în 2020 rămânem cu acest cod fiscal, este un lucru agreat şi cu mediul de afaceri, nu vom modifica nimic în 2020", a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Florin Cîţu.

Luni, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că ideea unui tratament fiscal egal este "în esenţă adevărată" şi că trebuie discutat dacă reintroducerea impozitelor în sectorul IT este dorită acum sau dorită o introducere progresivă. Preşedintele a spus că trebuie avut în vedere că sectorul IT, unde salariile sunt scutite de impozit pe venit, a crescut în 10 ani de la "ceva nesemnificativ la 6% din PIB".

Totodată, într-un interviu acordat recent Hotnews, premierul Ludovic Orban a spus că "tratamentul fiscal egal al cetăţenilor şi al firmelor reprezintă un obiectiv al guvernării noastre", idee reluată după ce, înainte să preia conducerea Guvernului, în iunie, spunea că nu este normal ca anumite categorii profesionale să fie scutite de impozit, iar altele nu.

CUM VEDEȚI ZIARUL FINANCIAR PESTE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7789
Diferență: -0,023
Ieri: 4.7800
Azi: 4.4241
Diferență: 0,2493
Ieri: 4.4131
Azi: 5.7446
Diferență: -0,113
Ieri: 5.7511
Azi: 4.4982
Diferență: -0,0089
Ieri: 4.4986