Business Hi-Tech

Samsung tinteste afaceri de 200 mil. euro anul viitor

Samsung tinteste afaceri de 200 mil. euro anul viitor

Jae Cheon Park, director general Samsung Romania: In acest an vom vinde 550.000 de telefoane mobile

10.12.2007, 16:47 93

In momentul de fata, cele mai vandute produse ale Samsung Romania sunt televizoarele cu ecran LCD si telefoanele mobile, urmand ca anul viitor compania sa acorde o atentie sporita vanzarilor de imprimante, monitoare, produse home theatre, playere mp3, masini de spalat si frigidere SBS.
In acest an, una din cele mai spectaculoase evolutii a vanzarilor a fost inregistrata de televizoarele LCD.
"Vanzarile de telefoane mobile si televizoare LCD au inregistrat o crestere foarte mare in acest an. De exemplu, anul trecut am vandut 6.000 de televizoare LCD, iar anul acesta estimam ca vom vinde mai mult de 80.000 de unitati in Romania. Pe baza informatiilor de piata pe care le avem, cifra de afaceri pe segmentul televizoarelor LCD este de aproximativ 32% cota de piata din punctul de vedere al numarului de produse vandute si 36% din punct de vedere valoric (cifre valabile pentru perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2007 - n.red.)", a declarat pentru ZF Jae Cheon Park, director general Samsung Electronics Romania. Park apreciaza ca piata romaneasca a televizoarelor LCD se va ridica la 200.000 de unitati in 2007, iar anul viitor piata ar putea creste la 300.000 de unitati. Din totalul televizoarelor vandute de Samsung Romania in acest an, cele cu ecran LCD si plasmele au totalizat 66%, iar televizoarele SlimFlit (televizoare cu monitoare CRT de dimensiuni reduse -
n. red.) au reprezentat 33% din vanzari. "Anul viitor sper sa vorbim doar de LCD-uri si plasme", a spus Park.
Compania Samsung, care este cunoscuta pe piata din Romania mai mult prin intermediul televizoarelor LCD si a telefoanelor mobile importate de catre firma HAT Romania, spera sa vanda peste 550.000 de telefoane mobile pana la sfarsitul acestui an.
"Cantitativ, in 2006 am comercializat in Romania 200.000 de telefoane mobile, in 2007 ne astepam ca vanzarile sa se ridice la 550.000 de bucati, iar pentru 2008 speraam sa vindem 700.000 de unitati", afirmat Park.
Directorul general al Samsung Electronics Romania vede pentru 2008 o alta strategie pentru segmentul telefoanelor mobile.
"Pana in acest moment, ne-am centrat strategia pe a aduce telefoane mobile high end si destinate segmentului de mijloc, insa, pe viitor, vom aduce produse mai competitive din punctul de vedere al pretului prin intermediul partenerului nostru HAT Group", a mentionat Jae Cheon Park.
Recent, Samsung Electronics a anuntat schimbarea statutului reprezentantei sale din Romania, care s-a transformat in companie locala, Samsung Electronics Romania SRL, noua structura urmand sa coordoneze activitatile Samsung din Romania si Bulgaria.
"Samsung isi va accentua prezenta pe piata consolidandu-si imaginea brandului prin activitati sustinute de marketing, in timp ce principalii nostri parteneri, Genco Trade, Deck Computers si HAT Group Co., se vor concentra pe vanzari", a spus Park.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO