Business Hi-Tech

Şeful TotalSoft: Programatorii români sunt alintaţii crizei - salariile cresc şi uneori cer şi bonă sau o maşină cu un portbagaj mai mare

Şeful TotalSoft: Programatorii români sunt alintaţii crizei - salariile cresc şi uneori cer şi bonă sau o maşină cu un portbagaj mai mare

Foto: Victor Ciupuliga

Autor: Adrian Seceleanu

24.10.2011, 15:24 5287

Programatorii din România sunt nişte "alintaţi" ai crizei în condiţiile în care concurenţa pe oameni este atât de mare încât salariile lor cresc indiferent de ceea ce se întâmplă pe piaţa de soft şi servicii IT, a declarat într-o conferinţă de presă Dan Liviu Drăgan, directorul general al TotalSoft, una dintre cele mai mari companii locale de profil.

"Am crezut că se va schimba ceva pe fondul crizei dar nu s-a schimbat nimic. Orice programator de la TotalSoft îşi poate găsi în 24 de ore un job mai bine plătit cu 100 de euro, presiunea pieţei este în continuare puternică pentru că orice firmă, de la cele cu 5 angajaţi la cele cu 5.000 de angajaţi au nevoie de IT. Anul acesta am mărit salariile cu aproximativ 10% la TotalSoft şi le vom mări şi anul viitor. Nu este o creştere în concordanţă cu ceea ce se întâmplă pe piaţă - în Europa spre exemplu salariile nu cresc. În România softiştii sunt o categorie alintată", a spus Drăgan.

El a povestit că în acest context programatorii - inclusiv cei de la TotalSoft au pretenţii din ce în ce mai mari de la angajator. « Sunt oameni care au plecat la firme care au sediul într-un apartament de bloc, cu 5 angajaţi. Şi mi-au spus : acolo lucrez două săptămâni din patru. I-am întrebat dacă la nici 30 de ani vor să lucreze doar două săptămâni din patru şi mi-au răspuns că da. Iar când vine vorba să lucreze în străinătate - nu în Afganistan, ci în Austria, Grecia sau Ucraina, pretenţiile sunt de 2.000 - 3.000 de euro. Unul dintre ei mi-a cerut bonă. A spus că este de acord sa lucreze în străinătate, dar are nevoie de bonă pentru că el când mergea seara acasă avea el grijă de copil iar soţia se uita la televizor. Nu i-am dat bonă. Un altul mi-a cerut o maşină mai mare pentru că acum are doi copii şi în fiecare week-end merge la ţară şi nu îi mai încap lucrurile in maşină. Aş putea scrie o carte ..."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO