• Leu / EUR4.8068
  • Leu / GBP5.6544
  • Leu / USD4.3926
Business Hi-Tech

Sheba lansează harta GPS a României care acoperă 289.750,79 km de drumuri şi 332.233 de puncte de interes

19.12.2012, 20:47 755

Compania Sheba Distribution, partenerul local al firmei americane Garmin - unul dintre cei mai mari jucători mondiali de pe piaţa de echipamente de navigaţie GPS, va lansa pe 20 decembrie noua ediţie a Atlasului Digital al României v5.10, RO.A.D.2013.10, care include printre altele actualizări ale infrastructurii rutiere şi reprezentări detaliate ale castrelor şi cetăţilor.

Noua ediţie a Atlasului Digital al României aduce în plus faţă de ediţia precedentă peste 22.488,79 de kilometri de drumuri, ridicând acoperirea în teritoriu la un total de 289.750,79 km de căi de comunicaţii, cu acoperire îmbogăţită în judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Iaşi, Teleorman, Galaţi şi Botoşani, iar numărul de informaţii de tip punct de interes se ridică în această ediţie la 332.233 de puncte împărţite în 455 de categorii.

Atlasul Digital al României include spre exemplu autostrada A1 între Giarmata şi Izvin şi A1 între Deva şi Simeria, noua centura a Ploieştiului şi pasajul rutier de la Metro, centura Ocolitoarea Mică a oraşului Săcele, Pasajul Colentina-Pantelimon din Bucureşti, drumul expres de acces la Uzinele Dacia Renault din Mioveni şi centura oraşului Iaşi, precum şi revizii de esenţă a numerotării poştale din Bucureşti, Constanţa şi Urziceni.

Galeria modelelor 3D s-a îmbogăţit cu reprezentarea detaliată a bisericilor evanghelice fortificate din Prejmer şi Câlnic, monumente aflate pe lista patrimoniului mondial UNESCO din România. În Delta Dunării a fost actualizat accesul maritim pe unele canale şi s-au adăugat toponime şi puncte de interes.

Pasionaţii de istorie vor descoperi în această ediţie în premieră, printre altele, elementele de detaliu ale aşezărilor fortificate e-neolitice ale Culturii Precucuteni II de la Poduri – Dealul Ghindaru, Culturii Cernavoda I de la Râmnicelu-Movila Popici sau ale Culturii Vinca de la Miercurea Sibiului – Petri/

Harta rulează exclusiv pe echipamente de navigaţie Garmin şi va fi disponibilă din 20 decembrie.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8068
Diferență: -0,0125
Ieri: 4.8074
Azi: 4.3926
Diferență: -0,5884
Ieri: 4.4186
Azi: 5.6544
Diferență: -1,0881
Ieri: 5.7166
Azi: 4.5223
Diferență: -0,1964
Ieri: 4.5312