• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Business Hi-Tech

Star Storage lansează o soluţie pentru reducerea costurilor de producere şi distribuire a documentelor

Star Storage lansează o soluţie pentru reducerea costurilor de producere şi distribuire a documentelor

Autor: Laurentiu Cotu

23 ian 2013 544

 

 

Star Storage, un furnizor local de servicii IT specializat în stocarea, arhivarea şi managementul datelor şi documentelor, servicii de externalizare şi Cloud, a lansat un concept de plic autoformat ’’OnePage’’, prin care se pot obţine economii la costurile cu producerea şi distribuirea documentelor tranzacţionale (facturi, extrase de cont, formulare de plată, scrisori de confirmare, sau rapoarte). ’’OnePage’’ este un plic autoformat obţinut prin tipărirea, plierea şi sigilarea documentului pentru a rezulta plicul finit.

’’Prin acestă soluţie se realizează un material unitar, documentul tipărit, care se modelează sub forma unui plic şi are caracteristicile unui plic obişnuit, dar la care se adaugă beneficii precum scăderea costurilor de producţie, posibilitatea personalizării exteriorului plicului autoformat şi ameliorarea impactului asupra mediului. Economiile importante de costuri provin în principal din eliminarea cheltuielilor pentru achiziţionarea plicurilor şi din reducerea consumului de hârtie’’, a declarat Cătălin Păunescu, managing director Star Storage.

Potrivit reprezentanţilor companiei, un alt aspect al conceptului “OnePage” este faptul că în plicul autoformat realizat se pot introduce diverse materiale de marketing şi promoţionale de dimensiunile unui plic obişnuit sau dimensiuni non-standard, inclusiv materiale atipice.

Star Storage are sediul în Bucureşti şi oferă servicii IT specializate în stocarea, arhivarea şi managementul datelor şi documentelor. Compania a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de circa 63,7 mil. lei (15 mil. euro), iar în primul semestru din 2012 a înregistrat afaceri de 8 mil. euro. Acţionarii Star Storage sunt Liviu Goşa şi Cătălin Păunescu, acesta din urmă fiind administratorul şi directorul general al companiei, potrivit Registrului Comerţului.

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867