Business Hi-Tech

Start-up-ul Cassa a reuşit să atragă o investiţie totală de 315.000 euro

Start-up-ul Cassa a reuşit să atragă o investiţie totală de 315.000 euro

Autor: Ioana Nita

01.12.2020, 09:45 244

Start-up-ul local Cassa, care a dezvoltat un software pentru contabilitate cu elemente de inteligenţă artificială şi machine learning, a reuşit să strângă 315.000 euro de la 26 de investitori prin intermediul platformei de equity crowdfunding SeedBlink.com. În schimbul finanţării, Cassa a cedat o participaţie de 14,28% în cadrul companiei. „Fiind de formare IT-işti şi activând în acelaşi timp în contabilitate, cu aceste resurse vom îmbunătăţi semnificativ produsul şi tehnologia de OCR, ca să atingem în primul an pragul de 15.000 utilizatori, 250 de firme de contabilitate şi venituri lunare de 75.000 euro. Estimăm o creştere anuală de 50% şi venituri de 7 milioane euro în anul patru de funcţionare”, susţin fondatorii Cassa. În prezent, soluţia Cassa are deja peste 500 de utilizatori activi.

„Ne dorim ca la final de 2021 să adunăm o a doua rundă de finanţare, care ne va ajuta să exportăm aplicaţia şi tehnologia de OCR la nivel european.” 

Start-up-ul, prezentat şi în cadrul emisiunii ZF IT Generation anul acesta, le oferă contabililor şi antreprenorilor o soluţie software care se concentrează pe simplificarea procedurilor financiare în general, dar şi pe eficientizarea comunicării cu IMM-urile, precum şi pe evidenţa facturilor şi rapoartelor. Actualele platforme de contabilitate nu oferă o soluţie comună şi pentru antreprenori.

Proiectul Cassa, evaluat la 1,8 milioane euro înainte de obţinerea investiţiei, a fost a fost selectat recent de KPMG România pentru o nouă ediţie a acceleratorului de startup-uri KPMG Startup Grow Pad, unde start-up-ul va avea acces la mentori cu experienţă, care pot ajuta în planificarea strategiei de dezvoltare a soluţiei şi pot oferi asistenţă în a identifica potenţiali clienţi şi soluţii care pot fi integrate în aplicaţie.

În prezent, pe SeedBlink.com sunt active patru campanii, dintre care trei pentru proiecte locale – VoxiKids, Comarket, Jobful, şi una pentru un start-up din Londra – Crikle. 

 
AFACERI DE LA ZERO