Business Hi-Tech

Tehnologia e absolut necesara, dar ii distrage de la munca pe angajati

26.07.2005, 17:39 21

Tehnologia la locul de munca, considerata extrem de utila si absolut necesara, a reusit sa se faca remarcata si prin faptul ca distrage chiar si pe cei mai concentrati angajati de la sarcinile pe care le au de indeplinit zi de zi, spun specialistii in domeniu.

Practic, din trei in trei minute suna telefonul fix sau celularul, sau angajatul primeste un e-mail sau un mesaj online important, la care trebuie sa raspunda imediat, scrie publicatia online CNet News.

Problema cea mai importanta este faptul ca o persoana are nevoie de aproximativ opt minute neintrerupte pentru a intra intr-o stare creativa si pentru a putea sa finalizeze cu succes ceea ce are de facut, iar in momentul in care intervin distragerile este foarte greu pentru angajati sa-si pastreze concentrarea, sunt de parere analistii din domeniu.

Astfel, tehnologiile digitale care ar fi trebuit sa faciliteze indeplinirea activitatilor de servici nu fac altceva decat sa impiedice acest lucru, a afirmat un analist. El a recunoscut insa ca nu se poate desparti nici o clipa de telefonul sau mobil sau de laptop, iar asta se intampla cu majoritatea oamenilor de birou.

Din acest motiv, marile companii incearca sa gaseasca solutii si sa adopte strategii care sa presupuna mai putina tehnologie pentru a reusi sa pastreze atentia angajatilor, scrie CNet News. Una dintre posibilele solutii pentru astfel de probleme ar fi un software care sa ajute angajatii sa-si organizeze cumva fluxul permanent de apeluri telefonice si mesaje online, au explicat analistii din domeniu.

Microsoft este unul dintre "vinovatii" pentru aceste distrageri deoarece compania a creat un numar mare de programe care anunta vizibil si sonor utilizatorii ca au primit un e-mail sau ca sunt cautati. "Daca mai demult utilizatorii se enervau pentru ca trebuia sa fie conectati la Internet si intampinau diferite probleme, acum ca au obtinut ceea ce si-au dorit si sunt super-conectati, se plang ca sunt in permanenta intrerupti", a precizat Chris Caposella, vicepresedintele diviziei de resurse umane a producatorului de software.

Pentru o perioada destul de mare de timp tehnologia a incercat sa avanseze semnificativ pentru a oferi utilizatorilor posibilitatea de a fi in permanenta conectati. Astazi, birourile sunt intesate de telefoane, faxuri si calculatoare care ofera acces la e-mail si la mesaje online, iar cand nu sunt la birou utilizatorii au la indemana telefoanele mobile, BlackBerry-urile sau laptop-urile pentru a putea fi la curent cu ce se petrece la locul de munca, scrie publicatia online CNet News.

Insa, tot mai multi utilizatori incep sa fuga de tehnologie. Dan Russel, managerul centrului de cercetare al gigantului IT&C International Business Machines (IBM) a gasit cateva solutii simple care sa-l ajute sa isi concentreze atentia asupra serviciului. Acesta a oprit setarea prin care era anuntat ca a primit un nou mesaj, iar acum isi verifica casuta de mail doar de doua ori pe zi si nu din zece in zece minute cum facea inainte. In plus, telefonul sau mobil ramane mai tot timpul in masina, iar software-ul de mesagerie online nu este prezent pe calculatorul sau.

"Aceste programe si echipamente sunt extrem de importante pentru majoritatea oamenilor de birou insa nu trebuie sa reprezinte o distragere de la activitatea de serviciu", a precizat Dan Russel.

Pe langa faptul ca apelurile telefonice primite, e-mailurile care asteapta raspuns si mesajele online trimise colegilor de servici sau sefului distrag atentia utilizatorilor, se intampla sa apara si simultan.

"Exista doar anumite activitati pentru care oamenii au atentie distributiva, insa rezolvarea a trei probleme "matematice" este destul de greu de realizat", a conchis Russel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO