• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Business Hi-Tech

TNT Games: Piata jocurilor video ar putea depasi 13,5 mil. euro in 2008

TNT Games: Piata jocurilor video ar putea depasi 13,5 mil. euro in 2008

Piata jocurilor video pentru PC-uri si console s-ar putea situa in acest an la peste 13,5 milioane de euro, in crestere cu 50% fata de 2007, ca urmare a interesului tot mai mare al publicului roman pentru consolele video, potrivit oficialilor distribuitorului de jocuri video TNT Games International.
"Piata va cunoaste, indiscutabil, o crestere similara celei din anii trecuti. Mai este inca loc in piata pentru cresteri semnificative", a declarat pentru ZF Octavian Dunare, director de marketing la TNT Games. Dar piata din acest an s-ar putea ridica la o valoare si mai mare, in functie de evolutia vanzarilor de console video.
Dunare apreciaza ca piata locala s-a aliniat si in 2007 tendintei din ultimii ani, din punctul de vedere al ritmului de crestere, dar si al cresterii ponderii echipamentelor hardware din totalul pietei.
"Anul 2007 a respectat trendul ultimilor ani de crestere a valorii pietei. Estimam ca piata a ajuns in jur de 9 mil de euro, din care hardware-ul reprezinta ca pondere valorica aproximativ 30 - 35%", a precizat el. Anterior, valoarea pietei de jocuri video era estimata sa atinga in 2007 aproximativ 8 milioane, dupa ce in 2006 s-a situat la 5-6 milioane de euro.
Daca 2007 s-a caracterizat printr-o crestere constanta a vanzarilor de software pentru console, surpriza a fost oferita de consola video Nintendo Wii, care desi a intrat pe piata anul trecut, vanzarile sale au inregistrat cresteri de la luna la luna, conducand in luna decembrie la epuizarea stocurilor.
"Lunile de sfarsit de an sunt in mod traditional cele mai profitabile, culminand cu perioada sarbatorilor, cand vanzarile ating maximul anual. Stocul nostru de console Wii a fost epuizat complet, tendinta valabila tot anul insa. Nintendo DS s-a vandut si el excelent, ca si software-ul pentru cele doua console, de altfel", a subliniat Dunare. Astfel, titlurile pentru consolele portabile Nintendo DS au cunoscut anul trecut o crestere a vanzarilor de 300 - 350% fata de 2006.
Cu toate acestea, in Romania se vand 5-7 raportate la o consola de jocuri video, in conditiile in care media Europei este de 2,5 jocuri la o consola.
Oficialii Best Distribution, cel mai mare jucator din piata, apreciau ca in 2007 vor fi vandute in Romania peste 200.000 de titluri (licente) de jocuri, din care 70% vor fi jocuri pentru PC-uri, in timp ce consolele vor avea o cota de 30%. Conform propriilor estimari, Best Distribution detinea anul trecut o cota de aproximativ 60% din piata locala de distributie de jocuri. Compania vizeaza pentru 2008 afaceri de 4,9 milioane de euro.
Pe piata locala de jocuri video pentru PC-uri si console mai activeaza Ubisoft - cu 20% din piata - si TNT Games, achizitionata in 2006 de distribuitorul IT RHS.

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867