Business Hi-Tech

Urmează ZF Digital ’23. Goran Serdarević, director asociat la compania de consultanţă Frontier Economics din Londra, va prezenta o analiză a provocărilor de pe piaţa de telecomunicaţii din UE

Goran Serdarević, doctor în economie şi director asociat la compania de consultanţă din Londra Frontier Economics Ltd.

Goran Serdarević, doctor în economie şi director asociat la compania de consultanţă din Londra Frontier Economics Ltd.

03.11.2023, 13:51 84

Goran Serdarević, doctor în economie şi director asociat la compania de consultanţă din Londra Frontier Economics Ltd., va susţine în cadrul ZF Digital Summit ’23 o prezentare despre provocările din piaţa de telecom din UE şi va răspunde şi întrebărilor de la audienţă.

„În prezentarea mea, intitulată „Provocările pieţei de telecomunicaţii din UE”, plănuiesc să acopăr trei teme principale:
A accelerat COVID-19 transformarea telecomunicaţiilor în Europa?
Este visul UE pentru reţele de comunicaţii gigabit o realitate pentru regiunile rurale?
Obstacolele 5G: Sprintăm sau ne împiedicăm spre următoarea revoluţie mobilă?”, a transmis Serdarević.

Goran este Director Asociat la Frontier Economics Ltd., având aproape 15 ani de experienţă, concentrându-se în principal pe probleme de concurenţă şi reglementare în sectorul TMT şi alte sectoare reglementate.

A lucrat la cazuri de drept concurenţial, inclusiv în investigaţii de abuz de poziţie dominantă privind jucători de calibru, evaluări ale unor proiecte de fuziune şi analize ale pieţelor din Europa Centrală şi de Est.

Goran a fost unul dintre adviserii Slovak Telekom pe parcursul investigaţiei privind un abuz de poziţie lansate de Comisia Europeană şi în apelul de succes derulate ulterior în instanţă.

Goran Serdarević acţionează, de asemenea, ca expert economic în procedurile de litigiu privat în faţa curţilor naţionale din mai multe jurisdicţii europene în legătură cu daunele consecutive unor încălcări majore ale concurenţei (a fost implicat de exemplu în cazuri precum cartelul camioanelor, abuzul Google Android). A făcut parte din echipa economică de bază care a lucrat la unele dintre cele mai profilate fuziuni TMT ale ultimului deceniu, inclusiv Vodafone/Liberty, O2/Hutchinson UK, Facebook/WhatsApp sau DT/GTS CEE. El este un martor expert înregistrat la Ministerul Justiţiei din Cehia în domeniul concurenţei.

El are un doctorat în Economie de la Universitatea Carolină din Praga şi un MA în Economie de la Universitatea Ludwig Maximilian din München şi vorbeşte engleza, ceha/slovaca, sârba/croata/bosniacă şi germana.

Pentru înregistrare la ZF Digital ’23 şi mai multe detalii despre eveniment accesaţi acest link.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO