Business Hi-Tech

Vlad Lepădatu, managing partner la TARA Interactive: Au crescut cererile pe partea de automatizare de procese, mai ales în a doua jumătate a anului, cu implementări pornite sau care vor demara în primul trimestru din 2024

Vlad Lepădatu, managing partner la TARA Interactive

Vlad Lepădatu, managing partner la TARA Interactive

Autor: Alexandra Cepăreanu

22.12.2023, 16:06 98

Cererea pentru proiectele de automatizare a proceselor a crescut în a doua jumătate a anului 2023, a transmis compania românească TARA Interactive, specializată în furnizarea de servicii de dezoltare software şi consultanţă. Astfel, TARA Interactive pus accent în 2023 pe servicii de automatizare, RPA şi inteligenţă artificială, continuând şi pe direcţia de dezvoltare de soluţii custom, adaptate la nevoile clientului, au spus reprezentanţii companiei.

„Au crescut cererile pe partea de automatizare de procese, mai ales în a doua jumătate a anului, cu implementări pornite sau care vor demara în Q1 2024. De asemenea avem o creştere pe cereri de înlocuire a sistemelor vechi, complicate din punctul de vedere al experienţei de utilizare şi greu de întreţinut, ceea ce implică dezvoltări de platforme de la zero”, a spus Vlad Lepădatu, managing partner la TARA Interactive.

O altă tendinţă a anului 2023 a fost reprezentată de implementarea inteligenţei artificiale, utilizarea acesteia pentru o îmbunătăţire a proceselor atât în cadrul companiilor, dar şi la nivel individual.

„Am lucrat la proiecte inovative în industria agro-alimentara şi medicală, am dezvoltat roboţi pentru magazine online, am făcut integrări cu inteligenţă artificială pentru sisteme complexe şi, deseori, învechite, şi, nu în ultimul rând, am creat aplicaţii mobile în 2023, un an în care am reuşit să ne extindem în şi mai multe direcţii, şi am livrat proiecte complexe”, a mai spus Vlad Lepădatu.

Pe de altă parte, principalele provocări ale industriei locale software şi servicii au fost restructurări masive, probleme privind recrutarea şi retenţia angajaţilor şi adaptarea la munca hibridă.

„Tot mai multe companiile de IT au luat în calcul integrarea soluţiilor AI în produsele proprii, sau utilizarea lor în folosul clienţilor. Acest lucru a venit însă şi cu reversul medaliei, în sensul că, anul acesta, tot mai multe companii de IT din România au operat restructurări de personal. Firmele din IT au folosit AI-ul şi pentru generare de cod, astfel încât au avut nevoie de un număr tot mai mic de programatori. Iar concedierile vor continua şi în perioada următoare, mai ales în departamentele care se ocupă de proiectele adiacente, research pe segmente care acum nu aduc venit, păstrându-se core business-ul care este profitabil.”

De asemenea, pe parcursul anului 2023, industria locală de profil a încetinit ritmul de creştere, la 5 - 10% în 2023, fiind marcată de restructurări masive de personal, de probleme privind recrutarea şi retenţia angajaţilor, dar şi de adaptarea la munca hibridă.

„Dezvoltarea industriei de software şi servicii din România a stat anul acesta sub auspiciile eficientizării costurilor prin digitalizare, automatizare, implementare RPA, dar şi a migrării serviciilor în cloud.”

Compania românească TARA Interactive a fost înfiinţată în 1991, fiind orientată către implementarea de noi tehnologii, au transmis reprezentanţii companiei. În prezent, TARA Interactive are peste 50 de angajaţi în birourile din Bucureşti şi Chişinău şi desfăşoară proiecte internaţionale în SUA, Marea Britanie, Europa, România şi alte ţări, în domenii precum fintech, sport, consultanţă, transport, logistică, eCommerce şi retail.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO