Business Hi-Tech

Vodafone lansează „pachetul de portare” EasyTech. „Vodafone EasyTech va oferi tuturor românilor acces la tehnologie uşor de plătit şi de folosit”

Nedim Baytorun, Consumer Business Director, Vodafone România.

Nedim Baytorun, Consumer Business Director, Vodafone România.

Autor: Alexandra Cepăreanu

03.04.2023, 18:16 148

Vodafone, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicaţii fixe şi mobile şi una dintre cele mai mari companii din economie, lansează „pachetul de portare” EasyTech care cuprinde o ofertă extinsă de produse şi servicii cu reduceri şi posibilitatea de plată în rate, au transmis reprezentanţii companiei printr-un comunicat.

Astfel, prin „pachetul de portare” EasyTech utilizatorii primesc nelimitat internet 5G, minute şi SMS-uri în orice reţea naţională la abonamentul RED15 redus la 6 euro/lună, împreună cu un smartphone sau gadget la alegere, la preţ atractiv, ce poate fi plătit în rate flexibile, pe o perioadă de 36 de luni, fără dobândă, au mai transmis reprezentanţii Vodafone. De asemenea, clienţii beneficiază de trei luni asigurare gratuită pentru ecranul telefonului şi reducere la achiziţia dispozitivului, prin programul buyback.  

„Pachetul de portare EasyTech este unul dintre cele mai atractive disponibile astăzi pe piaţă şi se adresează tuturor utilizatorilor care au nevoie de mai mult decât de soluţii de comunicaţii. Cu Oferta de Paşti, continuăm promisiunea Vodafone EasyTech de a oferi tuturor românilor acces la tehnologie uşor de plătit şi de folosit. (...) Clienţii care aleg pachetul de portare EasyTech beneficiază de comunicare nelimitată plus smartphone-uri şi gadgeturi în rate, la preţuri avantajoase (...)”, a spus Nedim Baytorun, Consumer Business Director, Vodafone România. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO