Business Hi-Tech

Vodafone România a avut în perioada aprilie - iunie 2023 venituri din servicii de 189 mil. euro, mai mari cu 2%. La finele lunii iunie compania avea 8,6 milioane de clienţi pentru telefonie mobilă, dintre care aproape jumătate aveau contracte de abonament

Luka Mucic, noul director financiar al grupului Vodafone, care vine de la germanii de la SAP, va avea un salariu de bază de 760.000 de lire sterline pe an

Luka Mucic, noul director financiar al grupului Vodafone, care vine de la germanii de la SAP, va avea un salariu de bază de 760.000 de lire sterline pe an

Autor: Adrian Seceleanu

25.07.2023, 00:07 415

Vodafone, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de IT&C, a înregistrat în perioada aprilie - iunie 2023 (primul trimestru al anului fiscal 2023 / 2024) venituri din servicii de 189 mil. euro, mai mari cu 2% faţă de anul anterior, conform datelor publicate de grupul britanic. Numărul de clienţi ai companiei pe segmentul de telefonie mobilă a fost de 8,6 milioane, dintre care peste 47% aveau contracte de abonament. Numărul de clienţi a scăzut faţă de trimestrele anterioare pe segmentul de cartele preplătite, conform datelor comunicate de grup. Numărul de clienţi ai companiei de pe segmentul de internet fix a rămas aproximativ neschimbat la peste 700.000 de contracte în timp ce venitul mediu lunar de la un client de telefonie mobilă (ARPU) a fost de 5,1 euro, în creştere faţă de trimestrele anterioare şi pe fondul reducerii bazei de clienţi.

În grupul de ţări din care face parte România în analiza rezultatelor de către grupul Vodafone, şi care include include şi Portugalia, Irlanda, Grecia, Cehia şi Albania, veniturile din servicii mobile au fost în perioada aprilie - iunie de 1,161 mld. euro, mai mari cu 4,1%. Grecia a avut venituri de 213 mil. euro, Portugalia de 297 mil. euro iar Irlanda de 218 mil. euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO