Business Hi-Tech

ZF Digital Summit 2023. Dragoş Rebegea, country manager al Ericsson România şi head of sales România&Moldova Ericsson: Reţelele 5G construite de la zero, la adevărata putere a tehnologiei, vor deschide oportunităţi enorme de business, dincolo de creşterea cu 10% - 20% a vitezei - un plus insesizabil la nivel de consumator

Dragoş Rebegea, country manager al Ericsson România şi head of sales România & Moldova Ericsson: Acest 5G standalone combinat cu o alocare a unui spectru mai mare de bandă deschide oportunităţi enorme de business. Iar un factor esenţial pentru ca tehnologia 5G să fie adoptată în masă este, pe de o parte, trecerea la 5G standalone.

Dragoş Rebegea, country manager al Ericsson România şi head of sales România & Moldova Ericsson: Acest 5G standalone combinat cu o alocare a unui spectru mai mare de bandă deschide oportunităţi enorme de business. Iar un factor esenţial pentru ca tehnologia 5G să fie adoptată în masă este, pe de o parte, trecerea la 5G standalone.

Autor: Alexandra Cepăreanu

30.11.2023, 17:00 129

„Avem 2.050 de staţii de bază cu 5G. Dar dacă ne uităm în amănunt, ţinând cont că în România sunt aproximativ 20.000 de site-uri, avem cam 10% din site-uri cu 5G“ „Cu cât cantitatea de bandă e mai mare, cu atât vitezele sunt mai mari. Dar nu vorbim doar de viteză aici. Lucrurile se schimbă, şi anume din ce în ce mai mai multe ţări încep să adopte arhitectura standalone.“

Dezvoltarea mai rapidă a tehnologiei 5G standalone – care aduce cu adevărat schimbări şi îmbuntătăţiri semnificative la nivel de utilizator atunci când vine vorba de viteză dar şi de use-case-urile în care aceasta poate fi folosită – depinde de cantitatea de spectru pe care fiecare operator telecom o dedică, consideră Dragoş Rebegea, country manager al Ericsson România şi head of sales România & Moldova Ericsson.

„Un factor esenţial pentru ca această tehnologie să fie adoptată în masă este, pe de o parte, trecerea la acel real 5G, deci acel 5G standalone. Majoritatea ţărilor din lume au început cu tehnologia non-standalone care a fost mai uşor de implementat, refolosind infrastructura 4G. Practic, utilizatorul a văzut pe telefon doar o «buliniuţă» cu 5G. Dar ce experienţă îi oferă această tehnologie 5G unui utilizator care foloseşte aceeaşi bandă de 20-30 de megahertzi ca şi în 4G? 10% în plus este ceva pentru care ar plăti? Aparent nu. În schimb, dacă a implementat 5G şi telefonul face în background un download cu 200Mb/s sau 300Mb/s (cam astea sunt vitezele care se pot atinge cu non-standalone şi în spectul de frecvenţă cu care multe ţări au început), care ar fi diferenţa? Aproape niciuna. Şi de aici rezultă şi reticenţa, cel puţin în zona de consumer, de a plăti mai mult. Şi aici intervine arhitectura standalone şi în plus, ceea ce noi numim meet band - adică folosirea benzii de frecvenţă 3,4 - 3,8 pe care noi am atribuit-o parţial la sfârşitul anului trecut. Dar nu e atât de importantă gama de frecvenţe ci mai importantă este cantitatea de spectru pe care fiecare operator urmează s-o aloce pentru 5G“, a explicat Dragoş Rebegea în cadrul conferinţei ZF Digital Summit 2023.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO