Business Internaţional

Avertisment: Economia Turciei se îndreaptă către o „perioadă dură“ indiferent de cine va câştiga alegerile

Avertisment: Economia Turciei se îndreaptă către o...

Autor: Catalina Apostoiu

08.05.2023, 21:20 471

Managerii de fonduri avertizea­ză că misiunea reclădirii economiei Turciei şi refacerii credibilităţii ţării în rândul investitorilor străini va fi una „grotesc de dificilă“ indiferent de cine va câştiga alegerile dure din această lună, relatează Financial Times.

Kemal Kılıçdaroglu, care con­du­ce o coaliţie de şase partide de opozi­ţie, s-a angajat să realizeze reforme ample pentru a atrage înapoi în ţară capitalul străin care s-a retras de acolo în ultimul deceniu dacă va reuşi să-l înfrângă pe liderul turc Recep Tayyip Erdogan în alegerile prezi­denţiale din 14 mai.

Însă, în timp ce managerii de fon­duri spun că sunt necesare schimbări, unii avertizeaz că, chiar dacă opoziţia va câştiga investitorii vor rămâne în expectativă până când coaliţia va demonstra că poate implementa schimbări de durată.

Atitudinea prudentă a investito­rilor vine în contextul în care Erdo­gan are în faţă cea mai dură campa­nie de realegere din mandatul său de două decenii. Sondajele arată că Kılıçdaroglu şi Erdogan sunt prinşi într-o luptă foarte strânsă cu doar câ­teva zile înainte de alegeri, alegătorii considerând economia ca având im­portanţă centrală. Politicile econo­mi­ce neconven­ţio­nale ale lui Erdogan, incluzând res­pingerea majorărilor de dobânzi, au împins inflaţia la peste 85% în oc­tombrie, în timp ce lira s-a depreciat cu aproape 60% în ultimii doi ani până la un minim record în raport cu dolarul.

Temerile privind traiectoria eco­nomică a Turciei şi un număr în creş­tere constantă de măsuri menite să diminueze presiunea asupra lirei au pus pe fugă investitorii. „Este o piaţă aproape complet abandonată de străini“, arată Emre Akçakmak, con­sultant la East Capital.

Acesta atrage atenţia că Turcia se apropie de un „o situaţie limită“ sub politicile actuale, în special cu rezervele valutare ale băncii centrale aproape epuizate.

Unii analişti se aşteaptă ca Er­dogan să se reorienteze către o po­litică economică mai convenţională dacă va câştiga alegerile.

Cât îl priveşte pe Kılıçdaroglu, acesta a adeclarat că una din priorită­ţile sale va fi revigorarea economiei turceşti. Investitorii se tem că o ajus­tare majoră de politică, deşi impor­tan­tă pe termen lung, va fi dureroasă pe termen scurt.

„Indiferent de ce se va întâmpla, urmează o perioadă dificilă pentru Turcia“, avertizează Kiera Curtis, de la managerul britanic de active Abrdn.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO