Business Internaţional

„Balanţa istoriei este pe cale să revină la bogăţia reală, aceea a uzinelor, a comunităţilor, şi nu spre aceea a produselor financiare derivate“

„Balanţa istoriei este pe cale să revină la bogăţia reală, aceea a uzinelor, a comunităţilor, şi nu spre aceea a produselor financiare derivate“

Giulio Tremonti: Pentru a consolida încredrea plătitorilor de taxe trebuie interzisă confiscarea de către fisc a locuinţei principale şi a mijloacelor de producţie ale companiilor. Foto: AFP

Autor: Bogdan Cojocaru

23.04.2013, 00:04 2056

„Am fost şi am rămas un liberal. Capi­talis­mul pe care-l iubesc este acela al bună­stă­rii naţiunilor şi nu acela al bogăţiei care sca­pă na­ţiunilor şi care renunţă la legăturile cu teritoriul natural. Nu iubesc republica in­ter­naţională a banilor fără reguli“, spune Tre­monti într-un interviu acordat publi­caţiei franceze Les Echos.

Ca şi actualul premier italian Mario Monti, Tremonti este profesor la univer­sitate, dar el nu împărtăşeşte niciuna din ideile politice ale celui care are greaua misiune de a reforma economia Italiei, una dintre cele mai mari din zona euro.

Ministru al economiei în era Berlusconi, între 2008 şi 2011, Tremonti s-a distanţat de „Cavaler“ înfiinţându-şi chiar propria for­ma­ţiune politică, „Muncă şi Libertate“.

Sub această etichetă liberală fostul ministru s-a aliat cu Liga Nordului, prezentă la cele mai recente alegeri ge­ne­rale. Proaspăt ales senator, el militează pen­tru o Europă unită şi federală şi critică „tehnocratismul“ abordat la nivelul UE şi în Italia ca răspuns la criză şi la nevoia de reforme.

„Balanţa istoriei este pe cale să revină la bo­găţia reală, aceea a uzinelor, a comu­nită­ţilor, nu spre aceea a produselor financiare deri­vate“, spune Tremonti.

Întrebat despre mijloacele prin care eco­nomia europeană poate fi revigorată, el a propus, în primul rând, euroobligaţiunile, prin care să fie finanţate mai ales marile proiecte de infrastructură, idee vehiculată şi de preşe­dintele francez François Hollande.

„Europa este singura capabilă să-şi asume responsabilitatea relansării econo­miei. De unele singure, statele nu-şi pot permite acest risc“, a menţionat fostul ministru.

La nivel naţional, urmând exemplul băncii germane KfW, statele ar trebui să înfiinţeze bănci care să faciliteze finanţarea companiilor. Apoi, tot la nivel naţional, gu­vernele ar trebui să defiscalizeze masiv compa­niile care ex­por­tă, investesc şi anga­jează, propune Tremonti.

Totodată, subliniază el, pentru a con­solida încredrea plătitorilor de taxe trebuie interzisă confiscarea de către fisc a locuinţei principale şi a mijloacelor de producţie ale companiilor.

În privinţa evaziunii fiscale, Tremonti pledează pentru acţiuni comune europene bazate pe principiul schimbului automat de informaţii contra unor ţări precum Elveţia.

Italianul nominalizează 2010, anul pri­mului bailout pentru Grecia, drept anul în care visul european a fost distrus.

„Europa de astăzi se reduce la o comunitate de interese unde domneşte uni­citatea gândirii economice. Dar, după cum a spus Albert Camus, în discursul din 1955 de la Atena, Europa este înainte de toate un vis. Prin natura şi istoria sa, Europa este pluralistă şi adeptă a libertăţii, cu totul opus viziunii care predomină din mai 2010, de la primul program de ajutor pentru Grecia“, a spus Tremonti, explicând că economia şi mai precis finanţele au distrus visul european.

AFACERI DE LA ZERO