Grupul taiwanez Foxconn, care asamblează iPhone-urile gigantului Apple, crede că va avea un avantaj clar în producerea primelor automobile din istoria firmei, citând experienţa în ceea ce priveşte ciclurile de producţie şi viteza generală a companiei, potrivit Financial Times.
Young Liu, preşedintele Foxconn, spune că modele de business ale producătorilor auto şi modurile în care gestionează operaţiunile cu furnizorii sunt învechite şi trebuie să se schimbe.
În doar câteva luni, Foxconn a adunat circa 1.200 de companii partenere în cadrul proiectului MIH, platformă dedicată dezvoltării vehiculelor electrice din care fac parte gigantul software Arm şi furnizori auto precum Konzelmann. De asemenea, Foxconn a lansat o serie de joint venture-uri cu mai mulţi producători de vehicule din China şi Taiwan şi lucrează în parteneriat cu Stellantis, grupul auto creat în urma fuziunii dintre FCA şi PSA.
Totodată, gigantul cu sediul în Taipei a încheiat un acord de cooperare cu producătorul chinez de automobile electrice Byton şi a obţinut un contract cu Fisker, un designer de vehicule electrice din Statele Unite.
Tranziţia celui mai mare furnizor al Apple spre producţia de vehicule electrice ar putea uşura drumul parcurs de compania lui Tim Cook, cel mai mare client Foxconn, către piaţa auto.
Foxconn conduce o întreagă clasă de companii de electronice care îşi doresc să joace un rol în industria automobilelor. Pegatron, o firmă taiwaneză ce şi-a început existenţa prin producţia de iPhone-uri, asamblează în prezent vehiculele Tesla. Delta Electronics, un producător taiwanez de componente electronice, creează acum module de încărcare şi sisteme de propulsie dedicate vehiculelor electrice.
Mişcările marchează astfel un punct major de cotitură în istoria industriei: integrarea a două dintre cele mai mari industrii din lume – produsele electronice şi automobilele.