Business Internaţional

Cum e viaţa antreprenorilor în oraşul cu cea mai scumpă chirie din lume

Cum e viaţa antreprenorilor în oraşul cu cea mai...

Autor: Cătălina Butan

27.07.2013, 13:34 2402

.Antreprenorii din Hong-Kong renunţă rând pe rând la business-urile lor din cauza chiriilor care ajung în unele zone comerciale până la 45.000 de dolari pe lună, scrie BBC.

Buticuri cu alimente, cafenele sau celebrele restaurante cu specialităţi de tăieţei renunţă într-un număr tot mai mare la locaţiile din Russell Street, replica chineză a Fifth Avenue din New York, iar autorităţile oraşului se întreabă dacă pierderea acestor mici businessuri va avea un impact semnificativ asupra antreprenoriatului din Hong-Kong.

Preţul chiriilor din Russel Street, cea mai scumpă zonă comercială din lume unde au locaţii atât cele mai exclusiviste branduri din lume cât şi branduri locale, este de două ori mai mare decât cel din New York şi de patru ori mai mare decât cel din Londra.

O victimă a chiriilor absurde este Ho Hung Kee, un restaurant cu specialităţi cu tăieţei, situate la câteva minute de Russel Street.

La sfârşitul lunii mai, proprietarii restaurantului, Patty Ho şi soţul ei au mâncat ultima porţie de tăieţei în localul lor. După 39 de ani de activitate, ei nu-şi mai permit astăzi chiria lunară care a ajuns la 350.000 de dolari Hong-Kong (45.000 dolari americani).

“În Hong-Kong chiriile sunt pur şi simplu nebuneşti”, a spus Ho.

Nu este singurul exemplu însă, tot mai multe magazine şi restaurante încetându-şi activitatea din cauza chiriilor imense.

Jennifer Cheung, care şi-a închis de asemenea magazinul de încălţăminte din piele în ianuarie după opt ani de activitate, spune că chiriile mare şi contractele pe termen scurt de închiriere sunt descurajatoare pentru antreprenorii tineri care vor să-şi înceapă propria afacere.

„Este foarte descurajator pentru antreprenoriat. Nu a fost însă întotdeauna aşa. Când am început afacerea plăteam o chirie de 30.000 de dolari Hong-Kong . Acum semnezi un contract şi te costă 1 milion pe an”, a spus Cheung.

În primele trei luni ale acestui an, chiriile în retail în Hong-Kong au crescut cu 8,8% faţă de anul trecut însă creşterea a fost mai mică faţă de cea de două cifre din ultimii trei ani.

Specialiştii în piaţa din retail din Hong-Kong spun că este puţin probabil ca preţul chiriilor să scadă în perioada următoare şi că în aceste condiţii business-urile indepedente vor continua să se închidă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO