• Leu / EUR4.9461
  • Leu / GBP5.7088
  • Leu / USD4.7286
Business Internaţional

Economiile noilor state membre ale UE dau semne de oboseala

Economiile noilor state membre ale UE dau semne de oboseala
25.07.2005, 18:30 11

Statele din Europa de Est trec printr-o perioada in care ritmul de crestere economica are o tendinta de incetinire, dupa ce in perioada de preaderare la Uniunea Europeana au inregistrat un boom al investitiilor si productiei, arata un raport al Bancii Mondiale citat de EU Business.

Cele opt natiuni care au fost integrate in Uniunea Europeana anul trecut - Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia si Slovenia - nu au avut parte de o conjunctura favorabila dupa aderare, dupa ce Uniunea Europeana a esuat in tentativa de a adopta un buget pe termen lung, sustine raportul.

Thomas Blatt Laursen, economist-sef la Banca Mondiala pentru regiunea europeana si central-asiatica, subliniaza ca cele opt state trebuie acum sa implementeze programe de reforme pentru a profita cat mai mult de statutul de membru in clubul bogatilor.

"Companiile, cetatenii si guvernele nu fructifica suficient aceste oportunitati, ceea ce poate prelungi durata necesara pentru a atinge standardul mediu de viata din UE", a avertizat Laursen.

Studiul arata ca in primul an de dupa aderarea la UE fluxurile comerciale si de capital s-au majorat rapid in cele opt tari. Cu toate acestea, ritmul de crestere al productiei "in general a incetinit" in cele opt economii in prima jumatate a anului 2005, dupa expansiunea rapida inregistrata inainte de intrarea acestora in UE, se specifica in raport.

Cu exceptia Estoniei, ritmul de crestere al Produsului Intern Brut a scazut in regiune, cel mai evident in Polonia, Slovenia si Ungaria.

Obiectivele fiscale si de inflatie pentru 2005 urmeaza linia stabilita initial in cele opt state. Insa raportul spune ca, "tinand seama de faptul ca se apropie alegerile in cateva tari din EU-8 si de interminabilele manevre politice, progresele si reformele au fost modeste in primele sase luni din 2005".

Pe langa acestea, esecul UE de a aproba un buget pentru 2007-2013 a complicat conditiile planificarii financiare pe termen mediu pentru noii membri, din cauza incertitudinilor legate de viitoarele transferuri de fonduri europene.

Totusi, noile state membre trebuie sa se concentreze pe diminuarea decalajului care le desparte de Vest, prin eforturi proprii, sustine Banca Mondiala.

"Pentru a prinde din urma statele mai dezvoltate, fluxurile de fonduri europene nu reprezinta o conditie suficienta deoarece unele dintre tarile nou integrate in Uniunea Europeana au o capacitate limitata de absorbtie a acestor sume", a explicat Laursen.

"Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a dobandi o stabilitate macroeconomica si pentru a continua reformele structurale de imbunatatire a climatului investitional si flexibilizare a pietei muncii", a mai precizat el. marius.anton@zf.ro

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9461
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9454
Azi: 4.7286
Diferență: -0,291
Ieri: 4.7424
Azi: 5.7088
Diferență: -0,7597
Ieri: 5.7525
Azi: 4.9311
Diferență: -0,3133
Ieri: 4.9466