Business Internaţional

Europa de Est face primul salt în spaţiu: Ungaria se pregăteşte de lansarea primului său satelit comercial, în timp ce Polonia îşi construieşte o „armată spaţială“

Europa de Est face primul salt în spaţiu: Ungaria se...

Autor: Bogdan Cojocaru

27.03.2024, 00:05 131

În 2021, Ungaria şi-a adoptat Strategia Naţională pentru Spaţiu, dezvoltată de ministerul de externe. În cadrul acesteia, Budapesta a lansat iniţiativa HUNOR (un maghiar pe or­­bită), de a duce un astronaut maghiar pe Staţia Spaţială Internaţională.

Proiectul are un buget de aproa­pe 100 de milioane de dolari. De atunci, printr-o companie privată finanţată cu ajutorul generos al sta­tului, Ungaria şi-a pus bazele unei industrii spaţiale. Luna aceasta, gu­vernul a semnat un acord cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pentru pregătirea HUNOR.

Astronautul maghiar ar trebui să ajungă pe ISS cu ajutorul unei com­panii spaţiale private din SUA, Axiom, pentru o misiune de cerce­tare la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor.

Tot anul acesta Ungaria ar trebui să lanseze în spaţiu primul său satelit comercial, după cum a anunţat 4iG, compania privată care stă la baza industriei spaţiale ungare. Aceasta va deţine 51% din proiectul mixt, o colaborare între stat şi privat.

În spatele trimiterii unui satelit comercial în spaţiu stă multă muncă şi pregătire care presupun, printre altele, acorduri internaţionale pentru poziţionarea navei pe o orbită geo­sta­ţionară şi achiziţia de frecvenţe radio.

Satelitul va permite activităţi comerciale, guvernamentale şi de cercetare ştiinţifică, explică 4iG. Polonia are planuri spaţiale mai mari, în concordanţă cu cheltuielile ei enorme pentru modernizarea şi înzestrarea armatei. Varşovia vrea să-şi extindă armata în spaţiu.

Nu este vorba de infanterie stelară, ci de achiziţia unui sistem pe bază de sateliţi pentru observaţii terestre cu tehnologii optice şi radar, notează The Warsaw Voice.

„Anul acesta începem să con­struim componentele pentru armata de drone şi armata spaţială“, a spus vicepremierul Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, care ocupă şi funcţia de ministru al apărării. Anunţul a fost făcut cu ocazia aniversării a 25 de ani de la intrarea Poloniei în NATO.

Primii sateliţi polonezi vor fi lan­saţi anul viitor. Structurile responsa­bile cu activitatea legată de spaţiu vor fi dezvoltate treptat pe măsură ce armata achiziţionează noi capabilităţi spaţiale, a precizat ministrul la soli­cita­rea ziarului Rzeczpospolita.

După informaţiile disponibile, primii doi sateliţi militari ai Poloniei vor fi cumpăraţi de la Franţa.

Anul trecut, Polonia a semant un acord cu ESA care-i permite lansarea unui sistem format din patru sateliţi cu rol în monitorizare şi management în agricultură, infrastructură, mediu, apă şi urgenţe.

Proiectul, estimat la 85 milioane euro, va fi finanţat de Polonia, iar ESA va ajuta cu proiectarea, construirea, lansarea şi activarea sateliţilor. La fel ca Ungaria, şi Polonia vrea să trimită un astronaut polonez pe ISS cu ajutorul ESA.

Anul trecut, Varşovia şi-a majorat semnificativ contribuţia la agenţia europeană pentru a avea un rol mai mare în proiectele acesteia. Este şi un semnal că vrea să-şi dezvolte sectorul spaţial. Însă Polonia încă nu are o strategie dedicată spaţiului.

Bătălia pentru economia viitorului nu se duce doar pe pământ, ci şi în spaţiu, după cum o arată explozia de start-up-uri, companii şi proiecte de transport spaţial, cercetare, explorare spaţială şi de exploatare a resurselor de pe lună şi asteroizi.

De asemenea, războiul din Ucraina arată ce avantaje poate oferi în luptă controlul telecomunicaţiilor şi internetului prin satelit şi capacitatea de a observa inamicul din spaţiu. Un astronaut maghiar pe orbită şi un simplu satelit comercial nu reprezintă paşi mari în cucerirea spaţiului, dar deschid drumuri şi aduc experienţă.

În regiune, cea mai multă experienţă în acest domeniu o are de departe Turcia, care lansează sateliţi de comunicaţii din 1994. Următorul pas în strategia spaţială turcă este lansarea unui satelit de comunicaţii proiectat şi produs în Turcia de firme locale. Acest lucru s-ar putea întâmpla chiar la începului acestei veri.

Satelitul este aproape finalizat şi poartă numele de Türksat 6A. Este rezultatul unui proiect demarat în urmă cu un deceniu. Cu el, Turcia, care are pe orbită deja cinci sateliţi comerciali funcţionali, îşi extinde aria de acoperire pentru comunicaţii din spaţiu asupra Indiei şi Indoneziei şi se alătură celor zece state care pot construi sateliţi de comunicaţii.

Turcia, una dintre cele mai mari puteri militare din NATO, are şi ochi în cer. Este vorba de doi sateliţi de observare terestră, numiţi Göktürk. Unul a fost dezvoltat în parteneriat cu companii aerospaţiale mari europene, iar al doilea este un produs turcesc. Göktürk 3 a fost programat pentru lansare în 2025.

Compania Baykar, producătoarea celebrelor drone Bayraktar, vrea să meargă şi mai departe. Speră ca în 2025 să înceapă să lanseze în spaţiu, dar „acolo unde n-a mai ajuns nimeni“ o constelaţie de sateliţi proprii. De asemenea, are în plan construirea de nave spaţiale care pot muta sateliţi. Aceste proiecte s-ar încadra în efortul prin care Turcia şi-a redus dependenţa de importurile militare cu 85% în două decenii, potrivit Baykar.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO