• Leu / EUR4.6975
  • Leu / GBP5.3305
  • Leu / USD4.1192
Business Internaţional

Gigantul Deutsche Telekom va concedia 10.000 de persoane pentru a reduce costurile cu 600 de milioane de euro

Gigantul Deutsche Telekom va concedia 10.000 de persoane pentru a reduce costurile cu 600 de milioane de euro

Autor: Alex Ciutacu

22 iun 2018 596

Deutsche Telekom elimină mai mult de un sfert din personalul angajat în unitatea de servicii informatice, care este pe pierdere de mai mulţi ani, potrivit Bloomberg.

Divizia T-Systems va pierde 10.000 de angajaţi, dintre care 6.000 sunt situaţi în Germania, în următorii trei ani, spune purtătorul de cuvânt Harald Lindlar. Unitatea de tehnologie care încearcă să concureze cu start-up-uri mai agile de cloud şi cu multinaţionale gigant, are aproximativ 37.000 de angajaţi.

Scopul reducerii de personal este reducerea costurilor cu 600 de milioane de euro până în 2021 pentru ca CEO-ul grupului, Adel Al-Saleh să poată reinvesti o parte din bani în „zone de creştere”, spune Lindlar.

Deutsche Telekom a identificat securitatea cibernetică, businessul de cloud şi serviciile de IoT drept oportunităţi de extindere.

Al-Saleh s-a alăturat T-Systems în luna ianuarie pentru a readuce businessul pe profit şi pentru a se concentra pe contractele profitabile. Anunţul de săptămâna această este prima mutare majoră pentru veteranul industriei software din Statele Unite, Al-Saleh, care este recunoscut pentru modul în care transformă businessurile cu probleme.

În timp ce T-Systems oferă celei mai mari companii de telefonie din Germania acces către clienţi multinaţionali cărora le poate propune şi alte servicii, unitatea a fost „copilul cu probleme al companiei” de mulţi ani, scrie publicaţia americană.

Unele contracte s-au dovedit neprofitabile, iar divizia a resimţit presiunea pieţei care se îndreaptă înspre serviciille de cloud ale Amazon şi Google, unde sunt mai ieftine.

Competiţia dură a măcinat marjele şi a oprit creşterea T-Systems, care a adunat pierderi operaţionale de 3,2 miliarde de euro din 2012 pânăă în prezent.

CEO-ul Deutsche Telekom, Tim Hoettges, susţine că speră să pună iarăţi businessul pe picioare anul acesta. O performanţă puternică a T-Systems ar putea fi cheia operatorului către banii celor care îşi digitalizează fabricile în Germania.

Printre reuşitele anterioare ale lui Al-Saleh se numără „repararea” businessului NIS, o companie din Marea Britanie specializată în resurse umane pe segmentul de software. Acesta ajunsese în companie în 2011, adus de proprietarii de la KKR, şi a schimbat total portofoliul companiei şi strategia şi a redus costurile. În plus, a restructurat datoria companiei şi i-a adus drept investitori pe americanii de la Goldman Sachs în 2016.

 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6975
Diferență: 0,1813
Ieri: 4.6890
Azi: 4.1192
Diferență: 0,1605
Ieri: 4.1126
Azi: 5.3305
Diferență: 0,6476
Ieri: 5.2962
Azi: 4.1441
Diferență: -0,0289
Ieri: 4.1453