Business Internaţional

Greva din Venezuela si apropierea unui razboi cu Irakul urca pretul petrolului

24.12.2002, 00:00 15

Pretul petrolului a atins ieri cel mai ridicat nivel din ultimele doua luni si jumatate pe fondul temerilor ca SUA si Marea Britanie se pregatesc de razboi impotriva Irakului, precum si datorita unei usoare presiuni asupra rezervelor de petrol din cauza prelungirii grevei din Venezuela, informeaza Financial Times.
Barilul  de petrol s-a tranzactionat la un pret cu doua procentemai mare fata de ziua anterioara ca efect al intensificarii tensiunilor cu privire la situatia irakiana.  Pe piata americana, pretul de referinta al titeiului a avansat cu 55 de centi, pana la 30,85 de dolari pe baril.
La randul sau, greva din Venezuela - al cincilea mare exportator de petrol din lume - sustine ascensiunea preturilor. Analistii au indicat ca preturile sunt, in prezent, cu numai 55 de centi sub nivelurile record atinse in ultimii doi ani.
Oficialii Agentiei Internationale a Energiei (IEA) au declarat ca daca greva din Venezuela continua, partenerii din OPEC ai acestei tari ar trebui sa-si tina promisiunile de a mentine stabilitatea pietei prin acoperirea diferentei. "Daca criza din venezuela persista, atunci aceasta este o ocazie pentru producatorii din OPEC sa faca ceea ce au spus in mod constant, adica sa furnizeze petrol pentru a mentine piata la un nivel adecvat", a declarat Robert Priddle, director al IEA.
OPEC nu va creste livrarile de petrol pana la mijlocul lunii ianuarie, decat daca pretul sau de referinta depaseste pragul stabilit de grup  de la 22$ la 28$ pe baril timp de 20 de zile de tranzactionare, au declarat ministrii petrolului din Arabia Saudita si alte tari arabe. La sfarsitul saptamanii trecute pretul de referinta al OPEC era de 29,56$, inregistrand a patra zi in care a depasi pragul de 22$.
Greva din Venezuela a intrat in a patra saptamana si nu arata nici un semn ca este pe cale sa se termine, sunt de parere traderii. Pretul petrolului a crescut cu 13% de cand muncitorii au intrat in greva pe 2 decembrie, solicitandu-i presedintelui Hugo Chavez sa demisioneze sau sa programeze alegeri electorale pana la sfarsitul lunii martie.
Cursul dolarului s-a depreciat pana la cel mai scazut nivel atins in ultima luna fata de moneda japoneza si pana la cea mai mica valoare consemnata in ultimii patru ani fata de francul elvetian. Paritatea sa fata de euro a fost, pe piata din New York, de 1,02 dolari pe unitate, dupa ce a atins, saptamana trecuta, un nou minim pentru ultimii trei ani in raport cu moneda europeana, respectiv de 1,03 dolari/euro.
"Ne aflam intr-un moment in care pietele asteapta deznodamantul problemei irakiene. Analizand monedele celor trei mari regiuni industrializate - SUA, zona euro si Japonia - observam ca, de fapt, nici moneda unica europeana, si nici yenul nu au avansat atat de mult", a apreciat analistul Geoff Bowmer, de la Macquarie Bank din Sydney.
Analistii si-au exprimat pesimismul cu privire la evolutia burselor americane, in pofida ascensiunii de la sfarsitul saptamanii trecute, cand indicele industrial Dow Jones a crescut cu 1,75%, iar indicele compozit Nasdaq a avansat cu 0,66%. In mod traditional, perioada sfarsitului de an impulsioneaza ascensiunea actiunilor.
Posibilitatea declansarii unui razboi impotriva Irakului la inceputul anului viitor a condus si la consolidarea pietei aurului. La bursa din New York, aurul s-a tranzactionat, in cursul saptamanii trecute, in apropierea celui mai ridicat nivel din ultimii sase ani, la un maxim de 353,75 de dolari/uncie. Ulterior, pretul la vedere al aurului a coborat la 340,7 dolari/uncie, pentru a se redresa ieri pana la 342,25 dolari pe uncie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO